Internațional

Vladimir Voronin, scos din cursa prezidentiala din R. Moldova

Ziarul de Vrancea
4 aug 2010 356 vizualizări
n Vladimir Voronin nu va putea candida la alegerile din toamna pentru functia de presedinte al R. Moldova, a decis Curtea Constitutionala, in urma unei sesizari a Parlamentului

Curtea Constitutionala de la Chisinau a decis ieri ca "persoana care a exercitat doua mandate consecutive nu mai poate candida pentru functia de presedinte, chiar daca a intervenit interimatul functiei. Judecatorii au luat aceasta decizie dupa aproape doua ore de deliberari. Curtea Constitutionala a fost sesizata in aceasta problema de catre deputatul AMN Ion Plesca. El a intrebat daca liderul comunist Vladimir Voronin, presedinte al tarii intre 2001 si 2009, mai poate candida pentru functia de presedinte al Republicii Moldova, in conditiile in care Constitutia spune ca o persoana nu poate candida pentru trei mandate consecutive, iar intre timp, functia de presedinte, devenita vacanta, este ocupata de un interimar, liberalul Mihai Ghimpu. Magistratilor li s-a cerut sa stabileasca daca interimatul asigurat de Ghimpu poate fi considerat sau nu o intrerupere a mandatelor prezidentiale. In cursul audierii de ieri, reprezentantul Parlamentului, Ion Creanga, a sustinut ca interimatul functiei de presedinte nu inseamna un alt mandat de presedinte, prin urmare, persoana care a detinut doua mandate consecutive nu mai poate pretinde un al treilea mandat doar pentru ca a intervenit vacanta functiei si interimatul. eprezentantul Guvernului, Gheorghe Susarenco, precum si cel al Presedintiei au sustinut o pozitie similara. Dintre cei sase judecatori la sedinta de marti au fost prezenti doar patru, pentru ca unui magistrat i-a expirat mandatul, iar un altul a lipsit fara a anunta motivul.


Referendum pentru presedinte ales prin vot direct


Presedintele Republicii Moldova este ales, conform actualei Constitutii, de catre Parlament. Daca Parlamentul nu reuseste, dupa doua voturi consecutive, sa-l aleaga pe seful statului, atunci legislativul este dizolvat si sint convocate alegeri parlamentare anticipate. Liberalul Mihai Ghimpu a fost desemnat presedinte interimar al tarii, in calitatea sa de presedinte al Parlamentului, dupa ce deputatii de la Chisinau nu au reusit anul trecut sa aleaga un succesor pentru Voronin. Intre timp, autoritatile au decis sa organizeze un referendum la toamna pentru a decide daca trebuie schimbata Constitutia, iar presedintele tarii sa fie ales prin vot direct. Foarte probabil populatia va spune "da" la acest referendum, astfel ca pentru noul scrutin prezidential partidele vor avea dreptul sa-si desemneze cite un candidat. Comunistii nu au anuntat cine va fi candidatul lor, dar au existat speculatii ca Voronin ar cocheta cu ideea de a candida din nou, in conditiile in care se bucura in continuare de o popularitate destul de mare in rindul electoratului, mai ales al celui rural.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.