Internațional

Jocul transnistrean al Angelei Merkel

Ziarul de Vrancea
23 iun 2010 564 vizualizări
Germania cere Rusiei sa-si retraga trupele din Transnistria n Berlinul doreste ca Rusia sa-si retraga trupele din regiunea din stinga Nistrului si numai dupa aceea va fi gata sa discute cu Moscova noua arhitectura de securitate pe continentul european, in cadrul noului Comitet Rusia-UE

Germania a cerut Rusiei sa-si retraga trupele din Transnistria, promitind Moscovei ca va primi in schimb sprijin pentru initiativa presedintelui rus Dmitri Medvedev privind un nou pact de securitate europeana, scrie cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta. Pentru inceput, Berlinul doreste ca Rusia sa-si retraga trupele din regiunea din stinga Nistrului si numai dupa aceea va fi gata sa discute cu Moscova noua arhitectura de securitate pe continentul european, in cadrul noului Comitet Rusia-UE pe probleme de politica externa si securitate la nivel ministerial. Infiintarea acestui for a fost decisa de Medvedev si cancelarul german Angela Merkel in cadrul intilnirii lor din 5 iunie. Directorul Programului Rusia-Eurasia din cadrul Consiliului german pe probleme de politica externa, Alexander Rahr, considera ca acordul Medvedev-Merkel poate insemna un raspuns al Uniunii Europene la initiativa presedintelui rus de a incheia un nou pact de securitate europeana. \'Nemtii au raspuns practic Moscovei pentru Europa. Ei au zis - Haideti sa solutionam problema cu retragerea trupelor ruse din Transnistria, din cauza careia nu functioneaza Tratatul privind limitarea fortelor conventionale in Europa (CFE) si nu exista incredere in regiunea Marii Negre, iar apoi ne vom intelege asupra arhitecturii comune de securitate\', a declarat expertul. Insa, in opinia lui, este putin probabil ca Moscova sa faca o asemenea concesie si ca \'ideea aceasta cu comitetul sa mearga\'. Nezavisimaia Gazeta aminteste ca in acordul semnat la 5 iunie este mentionat concret doar conflictul transnistrean.


Trupele ruse ar trebui evacuate sau subordonate unui mandat UE - Federatia Rusa


Un alt expert, Alina Inayeh, directoare a German Marshall Fund din Bucuresti, spune ca, pentru europeni si in special pentru germani, initiativa privind crearea unui astfel de organism este oportuna din doua motive. "Primul ar fi un obiectiv-cheie si anume reglementarea conflictului transnistrean cu implicarea Rusiei intr-o colaborare constructiva, iar al doilea ar consta in exercitarea de presiuni asupra conducerii din Transnistria cu scopul de a o forta catre un compromis\', crede Inayeh. \'Trupele ruse ar trebui evacuate sau subordonate unui mandat UE-Federatia Rusa. In context mai larg, initiativa va verifica seriozitatea propunerilor ruse in privinta colaborarii\', a adaugat expertul. Directoarea German Marshall Fund se declara insa sceptica in privinta perspectivelor unei dezbateri deschise in cadrul acestui comitet a unor probleme concrete de securitate. \'Cauza unei astfel de neincrederi consta in faptul ca politica externa a UE este numitorul comun al pozitiilor celor 27 de state membre. Multe din noile state membre UE cred in continuare ca Rusia reprezinta principala amenintare externa. In aceste conditii, discutiile din cadrul Comitetului vor fi mai degraba interesante, dar neproductive\', a apreciat ea. In schimb, presedintele Comitetului pe probleme internationale din cadrul Dumei, camera inferioara a parlamentului federal rus, Konstantin Kosacev, considera ca nu trebuie facuta o legatura intre initiativa presedintelui Medvedev privind semnarea unui nou acord de securitate europeana si propunerea ruso-germana despre crearea unui comitet Rusia-UE. \'Sint lucruri diferite. Ultima propunere ruso-germana este menita sa rezolve situatii de criza. Mecanismul poate fi utilizat atit pentru elaborarea unei reactii politice comune, cit si pentru luarea unei decizii practice, precum o operatiune de mentinere a pacii\', a declarat deputatul rus. \'In cazul in care acest Comitet Rusia-UE va functiona bine, si initiativa presedintelui va merge inainte. Daca nu va functiona, nu se va intimpla nimic cu aceasta initiativa, dar sper ca mai devreme sau mai tirziu, ea se va realiza\', a explicat Kosacev.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.