Internațional

Naveta spatiala de inchiriat: 200 milioane km la bord, vopsea noua

Ziarul de Vrancea
9 iun 2010 1673 vizualizări
Muzeele americane se afla într-o competitie acerba pentru expunerea navetelor spatiale retrase de NASA

La putin timp dupa aterizarea navetei Atlantis, care si-a incheiat cu succes, la sfirsitul lunii trecute, o cariera de peste 25 de ani in serviciul NASA, muzeele americane concureaza deja pentru privilegiul de a expune cele trei navete spatiale, ce vor fi retrase din circulatie la finele acestui an. "Nu exista nici un dubiu: concurenta e dura", a declarat Bill Moore, directorul Centrului de primire a vizitatorilor din cadrul Centrului Spatial Kennedy din Florida, una dintre cele 21 de institutii ce concureaza pentru obtinerea dreptului de expunere si conservare a navetelor Atlantis, Discovery si Endeavour.


Noiembrie, ultimul zbor


NASA a anuntat ca aceste navete spatiale vor intra in istorie, la aproximativ un an dupa ultimul zbor al navetei Endeavour din luna noiembrie, cu exceptia cazului in care aceste lansatoare grele nu isi vor prelungi durata de functionare. "Se spune in cadrul NASA si al comunitatii spatiale internationale ca programul zborurilor spatiale ar putea fi prelungit (...), insa decizia oficiala, pina in acest moment, este aceea ca navetele vor fi retrase din circulatie la sfirsitul anului", a declarat Valerie Neal, curatoarea National Air and Space Museum din Washington.

Discovery, cea mai veche dintre navetele americane, avind in cariera 39 de misiuni spatiale, a fost deja promisa acestui muzeu, insa "nici o decizie nu a fost inca luata pentru Atlantis si Endeavour", a declarat John Yembrick, un purtator de cuvint al NASA.

"Dintre cele peste 20 de propuneri, jumatate sint candidati de renume", a continuat Valerie Neal. The United States Air Force Museum din statul Ohio, considerat cel mai vechi si mai mare muzeu al fortelor militare aeriene din lume, este unul dintre candidati si reclama sa i se atribuie dreptul de a expune naveta Atlantis (32 de misiuni in spatiu). Un numar de 18 astronauti au scris o scrisoare catre NASA, cerind ca ultimul "domiciliu" al navetei Atlantis sa fie o institutie a fortelor aeriene, deoarece acestea "au avut un rol crucial in conceperea, dezvoltarea si finantarea programului navetelor spatiale americane".

Intrepid Sea-Air-Space Museum din New York a intrat si el in aceasta cursa, la care mai participa ale doua centre NASA - Johnson Space Center din Texas si Kennedy Space Center din Florida, cel din urma fiind favorit pentru recuperarea navetei Atlantis, potrivit presei americane.


28,8 milioane de dolari, doar pentru asamblare si livrare


Planetariul Adler din Chicago si Museum of Flight din Seattle participa si ele la aceasta cursa pentru a gazdui una dintre navetele americane, in ciuda faptului ca "biletul de intrare" la o astfel de cursa se ridica la suma de 28,8 milioane de dolari. "Nu acesta este costul unei navete. îmi place sa spun ca aceasta va fi cedata in mod gratuit. Este vorba insa de costul de asamblare si de cel de livrare", a comentat curatoarea muzeului din Washington.

NASA a scazut pretul de cesiune al unei navete de la 42 de milioane de dolari la mai putin de 30 de milioane de dolari. Din aceasta suma, 20 de milioane de dolari vor fi alocati actiunilor de curatare si de stergere a oricarei urme de combustibil toxic de pe naveta, iar 8-9 milioane de dolari reprezinta costul incarcarii navetei pe spatele unui avion Boeing 747, transportului si asamblarii navetei in noua ei locatie.

însa, potrivit reprezentantilor Museum of Science and Industry din Chicago, care s-a retras din competitie, din motive financiare, costul real al acestui proiect ar fi de aproximativ 80 de milioane de dolari pentru un muzeu.


Un hangar special pentru un exponat unicat


La Washington, reprezentantii National Air and Space Museum stiu deja ca vor expune naveta Discovery in locul navetei Enterprise, intr-o anexa situata in afara orasului, deoarece sediul din centrul orasului nu poate sa adaposteasca o naveta atit de voluminoasa.

în schimbul navetei Discovery, muzeul va reda agentiei spatiale americane naveta Enterprise, cea mai veche dintre navetele americane, care va fi probabil transportata apoi catre un alt muzeu. Naveta Enterprise, care nu a zburat niciodata in spatiu, nu poate fi insa considerata un premiu de consolare. "Nici vorba de asa ceva. Enterprise este o achizitie valoroasa, care are o istorie glorioasa, fiind prima naveta spatiala construita vreodata, din care s-au nascut apoi programul de asamblare a celorlalte navete spatiale", a declarat Valerie Neal.


Atlantis va ramine un ultim colac de salvare


Navetele spatiale americane ramin in continuare singurele vehicule spatiale capabile sa transporte echipamente extrem de grele si foarte voluminoase, indispensabile operatiunilor de intretinere a ISS - care va ramine operationala pina in 2020. De aceea despre Atlantis se spune ca va fi pastrata totusi in uz, pregatita pentru o eventuala misiune de salvare - de care cei de la NASA spera sa nu fie nevoie. Dupa retragerea din circulatie a navetelor, SUA va depinde de capsulele rusesti Soyuz pentru transportarea astronautilor americani pe ISS, pina la intrarea in functiune a capsulelor americane Orion, prevazuta pentru 2015.

început in 1998, ISS este un proiect spatial in valoare de 100 de miliarde de dolari, finantat in principal de Statele Unite ale Americii si la realizarea caruia participa 16 tari.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.