NATO resimte in Afganistan lipsa tehnicii de aprovizionare
NATO este "in criza", deoarece europenii nu au investit suficient in aparare pe parcursul anilor si au devenit refractari in ceea ce priveste mobilizarea fortelor armate, sustine secretarul american al Apararii, Robert Gates. O penurie de elicoptere si avioane cargou in cadrul Aliantei ilustreaza acest deficit cronic de cheltuieli in domeniul apararii, care a afectat misiunea condusa de NATO in Afganistan, a subliniat Gates, intr-un discurs adresat unor oficiali din cadrul Aliantei, la Washington.
"La ora actuala, Alianta se confrunta pe termen lung cu probleme de sistem foarte serioase", a spus secretarul Apararii. El a dezvaluit ca deficitul bugetar care afecteaza organizatia este simptomul unor "probleme mai grave" privind modul in care NATO isi fixeaza prioritatile si modul in care societatile europene percep rolul armatelor lor.
"Demilitarizarea Europei - unde o mare parte a opiniei (publice) si a clasei politice este refractara fata de fortele armate si riscurile implicate - a devenit, dintr-o binecuvintare in secolului al XX-lea, o piedica pentru obtinerea unei securitati si unei paci durabile in secolul al XXI-lea", a afirmat Gates.
Sentimentul unei slabiciuni in rindul aliatilor ar putea incita statele dusmane "sa faca unele calcule negative si sa comita agresiuni". în acelasi timp, penuriile de echipamente si finantari au complicat eforturile de a conduce operatiuni militare comune in Afganistan sau in alte zone, a spus el.
"De multi ani, de exemplu, ne-am dat seama ca NATO are nevoie de mai multe avioane cargou si de elicoptere de toate tipurile, si totusi continuam sa nu avem aceste resurse", a subliniat el. Acest deficit "afecteaza direct operatiunile din Afganistan", a insistat Gates, care a adaugat ca NATO are nevoie de mai multe avioane de aprovizionare si de avioane fara pilot pentru supraveghere si culegere de informatii.
Declaratiile secretarului Apararii survin in contextul in care oficiali ai NATO elaboreaza o noua viziune strategica pentru Alianta, existind dificultati in redefinirea activitatii NATO dupa sfirsitul Razboiului Rece.
***********************