Internațional

Croatia incearca sa devina la anul al 28-lea membru UE

Ziarul de Vrancea
12 ian 2010 505 vizualizări
Presedintia spaniola a Uniunii Europene spera sa încheie cit mai repede negocierile de aderare a Croatiei la UE, a declarat ieri ministrul spaniol de Externe, care a salutat faptul ca presedintele nou-ales al acestei tari, Ivo Josipovici, este eurofil.

"Salut nominalizarea noului presedinte al Croatiei, o personalitate foarte proeuropeana si deci hotarita sa faca sa progreseze negocierile cu UE", a declarat Miguel Angel Moratinos. "Presedintia spaniola va face totul pentru a putea incheia cit mai repede posibil negocierile cu Croatia", a adaugat el. Social-democratul Ivo Josipovici a fost ales duminica in functia de presedinte al Croatiei, iar una dintre ambitiile sale este ca Zagrebul sa adere la UE. Dupa ce au fost blocate timp de aproape un an de Slovenia, din cauza unui diferend frontalier maritim si terestru, negocierile de aderare la UE au fost reluate in octombrie. Obiectivul clasei politice croate este aderarea in 2011.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.