Internațional

Nu am tradat idealurile Revolutiei de catifea, dar...

Ziarul de Vrancea
5 dec 2009 739 vizualizări
Chiar daca democratia are tarele ei, virtutile pe care le-a adus in spatiul est-european iesit din totalitarism cintaresc mai greu pentru Václav Havel, care, la doua decenii dupa prabusirea comunismului, nu stie daca este sau nu fericit ca implinirea idealurilor de libertate a insemnat si greseli.

"Dati-mi timp de gindire", a raspuns fostul presedinte ceh Václav Havel la intrebarea daca se simte fericit, care i-a fost adresata intr-un interviu acordat saptaminalului Respekt, preluat de Radio Praga. Rememorind evenimentele din 1989 si mergind chiar mai departe, in anii comunismului, Václav Havel nu isi poate ascunde tonul de dezamagire, dincolo de faptul ca marea miza, cea a libertatii, a fost implinita. "Revolutia de Catifea a reusit in sensul in care am dobindit libertate, democratie, economie de piata. Nu ne-am tradat idealurile. Dar sint altele care sint mai rele decit am prevazut, exista un numar mare de erori, mici sau mari, care au fost comise", spune Havel. "Nu exista niciun dubiu ca reformele economice fundamentale erau necesare. Dar ceea ce depling este viziunea economica asupra lumii ca model predominat", explica acesta, marturisind ca fundamentalismul pietei il face aproape sa se rusineze atunci cind foloseste cuvintul "reglare".


Nu am dorit sa fiu presedinte


Daca insa regimul democratic nu este unul perfect, democratia ramine, in sine, o valoare indispensabila. Caderea comunismului in fosta Cehoslovacie, povesteste Havel, nu era inevitabila, "se putea intimpla si altfel". "Pe de o parte, aveam criza interna a regimului comunist local, reprezentat de citiva membri de partid mediocri, pentru ca elitele fusesera lichidate dupa 1968... De cealalta parte, aveam politica lui Gorbaciov care realiza foarte bine ca nu poate mentine cu forta sistemul sovietic. Presiunea economica a Occidentului, politica lui Reagan si eforturile eliberatoare in alte tari au fost alte surse de influenta. Dar niciuna dintre aceste influente nu a fost decisiva. Daca noi insine nu am fi contribuit la schimbari, regimul ar fi putut supravietui inca mult timp si ne-am fi gasit acum in situatia Bielorusiei", un scenariu care, oricarui alt scenariu s-ar opune, nu este optimist.


Despre momentul zero in care s-a produs angajamentul, fostul lider admite ca a actionat intotdeauna in sensul angajarii publice, fara a se gindi insa la intrarea in politica:"Nu mi-am dorit niciodata sa fiu un om politic profesionist. Asta fiind spus, in timpul intregii mele vieti, am actionat public in calitate de cetatean, am fost asadar mereu angajat politic. (...) Am realizat ca important nu este sa vrei sau sa nu vrei, ci ceea ce conta era sa astepti victoria revolutiei. Alegerea unui presedinte dintre noi trebuia sa fie punctul culminant al evenimentelor revolutionare din epoca".


Relaxat si tolerant in opinii, fara a avea teze absolutiste, Vaclav Havel nu renunta la spiritul angajat care l-a consacrat, spunind raspicat ca a ajuta tarile in care totalitarismul a subzistat "este o sarcina cheie pentru noi, cei care am trait intr-un sistem totalitar", dar mai ales pentru Uniunea Europeana. Mai mult, fostul sef de stat favorizeaza aderarea Turciei, Ucrainei, Bielorusiei, Moldovei, Georgiei si a statelor din fosta Iugoslavie la Uniunea Europeana, pe care o denumeste cu sintagma de "ansamblu de state", care este altceva decit federatia, uniunea sau confederatia. Condusa de miscarea "Forumul civic", creat pe 19 noimbrie 1989 de Vaclav Havel, "Revolutia de Catifea" a dus la prabusirea regimului comunist, la formarea unui guvern de uniune nationala (pe 10 decembrie 1989) si la alegerea lui Havel in functia suprema a statuui (pe 29 deembrie 1989).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.