Evreii, din nou pe baricade
Fortele israeliene au patruns, ieri dimineata, in coloniile Sanur si Homesh din nordul Cisiordaniei, unde se pregatesc sa inceapa evacuarea fortata a locuitorilor si a militantilor care ii sustin pe acestia. Un purtator de cuvint al politiei a precizat ca pentru evacuarea coloniei Sanur au fost mobilizati 5.000 de militari si politisti. Simultan, sute de graniceri si politisti, insotiti de un buldozer si unitati de politie calare, au patruns in colonia Homesh, situata in acelasi sector. Militantii regrupati in aceasta implantare au aruncat uilei pe drumul spre colonie, in incercarea de a incetini inaintarea fortelor de ordine. La Sanur, buldozerul care a darimat poarta coloniei s-a indreptat spre barajele din mobile, saltele si banci, ridicate de colonisti in cursul noptii. Unii dintre militantii regrupati in colonie s-au baricadat in fostul comisariat de politie, de unde a putut fi auzit sunetul produs de shoffar, cornul de berbec care, conform traditiei evreiesti, este folosit cu ocazia sarbatorilor importante din calendarul religios. De asemenea, zeci de miii de opozanti s-au baricadat in sinagoga coloniei. Un alt grup de militanti s-a retras in sinagoga. Ingrijorator este faptul ca doi militari israelieni, care au dezertat avind asupra lor armamentul din dotare, se afla printre militantii adunati in colonia Homesh. La Homesh se afla circa 1.200 de persoane care au declarat ca intentioneaza sa opuna rezistenta incercarilor de evacuare fortata declansate in cursul diminetii. Colonistii din aceasta implantare au ars, ieri, un steag israelian, aceasta fiind prima astfel de manifestare inregistrata de la inceperea operatiunilor militare din colonii.











