Internațional

Prima reduta pierduta de comunisti

Ziarul de Vrancea
31 aug 2009 615 vizualizări
Mihai Ghimpu este noul presedinte al Parlamentului moldovean, Vlad Filat urmeaza sa devina premier, iar Marian Lupu va fi propus presedinte al R. Moldova n mai este nevoie de 8 voturi de la comunisti pentru alegerea sefului statului

Partidele democratice din R. Moldova au reusit ieri un prim-pas pentru preluarea puterii prin alegerea presedintelui Parlamentului. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a fost ales presedinte al Parlamentului de la Chisinau cu 53 de voturi din partea Alianta pentru Integrare Europeana (AIE). Cei 48 deputati comunisti au boicotat votul, parasind sala inainte ca Mihai Ghimpu sa fie anuntat drept candidatul propus de AIE pentru functia de presedinte al Parlamentului. Dupa incheierea sedintei constitutive a Parlamentului, liderii AIE au anuntat decizia coalitiei de a-l propune pe presedintele PD, Marian Lupu, pentru functia de sef de stat, iar pe presedintele PLDM, Vlad Filat, ca premier. Cei patri lideri ai AIE si-a aratat convingerea ca presedintele tarii va fi ales, chiar in conditiile in care majoritatii parlamentare democratice constituite din 53 de deputati ii lipsesc opt voturi pentru alegerea presedintelui, voturi care ar putea veni doar din partea Partidului Comunistilor. "Am invitat acum citeva zile comunistii la dialog si invitatia ramine in vigoare", a declarat Marian Lupu. Vladimir Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a salutat alegerea lui Mihai Ghimpu in functia de presedinte al Parlamentului in care vede "cel mai important eveniment din ultimul deceniu", care reprezinta "inceputul desprinderii de totalitarism si al revenirii la democratie". Dupa opt ani de dictatura personala, democratii vin sa "reaseze tara pe fagasul democratiei", a spus Filat salutind coalizarea fortelor democratice. El a amintit ca, pina la acest moment, membrii PLDM "au trecut prin experiente dramatice "" persecutii, perchezitii, dosare". Filat vede in perspectiva restabilirea relatiilor cu vecinii, cu organizatiile internationale, cancelariile occidentale, cu UE, pentru a asigura ireversibilitatea proceselor de integrare europeana, cu o foaie de parcurs clara in acest sens. El preconizeaza independenta justitiei, dezideologizarea audiovizualului si relansarea dialogului cu societatea civila.


AIE considera ca mandatul presedintelui Voronin a expirat


Alianta pentru Integrare Europeana (AIE), ce reuneste cele patru partide liberal-democrate din Parlamentul de la Chisinau, considera, dupa alegerea, vineri, a liderului PL, Mihai Ghimpu, in functia de presedinte al Legislativului, ca mandatul presedintelui Vladimir Voronin a expirat. "Consideram in acest moment ca mandatul presedintelui Republicii Moldova este expirat si acesta nu mai are nicio putere in stat", a declarat vineri vicepresedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoaca, dupa ce liderul acestei formatiuni, Mihai Ghimpu, a fost ales presedinte al Parlamentului. Vladimir Voronin, al carui mandat la conducerea tarii a expirat oficial la 7 iunie, fusese ales si presedinte al precedentului Parlament, ales la 5 aprilie, dar care a fost dizolvat in momentul convocarii de alegeri anticipate. Scrutinul legislativ anticipat, convocat pentru 29 iulie, a fost organizat dupa ce deputatii au esuat dupa doua incercari consecutive sa aleaga un nou sef al statului. Voronin considera insa ca ii revin prerogativele de a asigura interimatul la conducerea tarii pina la alegerea succesorului sau.


Voronin l-a injurat pe Filat in limba rusa

Liderul comunistilor moldoveni, Vladimir Voronin, l-a injurat in limba rusa si l-a amenintat pe presedintele liberal-democratilor, Vladmir Filat. Comunistii au incercat sa sustina ca au dreptul sa negocieze cele trei functii in stat intrucit ar fi majoritari si au incercat tergiversarea alegerilor. Liderul PLDM, Vlad Filat, i-a avertizat pe comunisti sa nu incerce sa boicoteze prima sedinta a Parlamentului. In replica, liderul comunistilor, Vladimir Voronin, l-a injurat si i-a strigat din sala in limba rusa: "Ini na hren! Mi s toboi razberiomsia drughimi metodami, patsan!" ("Du-te-n p.... Ne lamurim noi cu tine prin alte metode, baiatu\'!").


Lupu linisteste Rusia: Toate partidele din AIE se opun aderarii tarii la NATO

Cele patru partide din opozitia anticomunista din R. Moldova, care au cistigat alegerile anticipate, se opun unei aderari a tarii la NATO si pledeaza pentru un parteneriat cu Moscova, a declarat Marian Lupu pentru presa rusa. "In ceea ce priveste relatia cu Occidentul, cele patru partide sint toate pentru neutralitatea R. Moldova si pentru statutul sau in afara blocului", a spus Lupu pentru Kommersant. "Teza neaderarii la NATO a fost sustinuta de toti partenerii si am convenit cu usurinta asupra acestui lucru", a adaugat el.

"Dezvoltarea unui dialog cu Moscova este prioritatea numarul unu si interesul nostru national", a mai spus Lupu, explicind ca acest lucru ar permite rezolvarea conflictului din Transnistria.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.