Internațional

Vizita presedintelui Romăniei in Ucraina s-a aminat de tot

Ziarul de Vrancea
21 aug 2009 355 vizualizări
Ambasadorul Kievului la Bucuresti a explicat intr-un interviu ca motivele persista din vina Romăniei

Preconizata vizita a presedintelui Traian Basescu in Ucraina se amina din cauza partii romane. Afirmatia ii apartine ambasadorului Ucrainei la Bucuresti, Markiyan Kulyk, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax. Potrivit lui Kulyk, vizita prezidentiala, programata initial la inceputul acestui an, a fost aminata din cauza lipsei unui acord asupra Tratatului privind micul trafic la frontiera. In plus, a precizat diplomatul, nu s-a reunit Comisia mixta prezidentiala, pas premergator intrevederii celor doi sefi de stat, vina apartinind si de aceasta data ministrilor romani care au invocat o agenda incarcata.

Diplomatul a explicat ca una dintre neintelegerile dintre Romania si Ucraina este includerea in tratat a unei prevederi referitoare la posibilitatea de sedere timp de 90 de zile intr-un interval de sase luni. Kulyk a spus ca Romania nu este de acord cu impunerea termenului de sase luni, ceea ce din perspectiva ucraineana ar constitui o discriminare, deoarece ar face posibil, practic, ca anumiti cetateni sa locuiasca de facto intr-un alt stat. De asemenea, Kulyk sustine ca partea romana doreste includerea in tratat a unei liste care sa cuprinda inclusiv consulate romanesti a caror deschidere nu a fost aprobata de Kiev.

Ambasadorul a refuzat sa se pronunte cu privire la posibilitatea unei vizite a presedintelui Basescu in Ucraina in acest an. Kulyk a amintit ca in aceasta toamna ambele tari intra in campanie electorala pentru prezidentiale si ar fi preferabil ca o eventuala intrevedere la nivel de sefi de stat sa fie stabilita la o data ulterioara.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.