Romănia, punctul slab al UE si NATO pe granita estica
Noul volum al istoricului, intitulat "Romania and the European Union - How the weak vanquished the strong" ("Romania si Uniunea Europeana - cum i-au invins cei slabi pe cei puternici") este o radiografie minutioasa a modului cum elitele postcomuniste de la Bucuresti au reusit sa pacaleasca Bruxelles-ul, mimind doar reformele necesare aderarii si consolidindu-si retelele de putere, inclusiv in ce priveste distributia fondurilor europene.
Autorul prezinta decizia statelor occidentale de a include Romania si Bulgaria pe lista candidatelor la UE si NATO mai degraba ca pe o intimplare norocoasa, determinata in primul rind de razboiul din Kosovo si nevoia de a securiza Balcanii, la sfirsitul anilor \'90. Au ajutat insa si privatizarile si contractele cu importante firme din Germania, Franta si Austria, pentru ca rezervele unor state membre sa fie aplatizate in Consiliul European, forul decizional format din sefii de stat si de guvern. Decizia din 1999 de a invita cele doua tari la negocieri pentru aderarea la UE "i-a luat pe multi prin surprindere", mai ales ca doar cu doi ani inainte Comisia Europeana constatase deplina lor nepregatire in evaluarea facuta tuturor tarilor est-europene care isi depusesera candidatura, scrie Gallagher.
Dar asistenta oferita de Bucuresti si Sofia operatiunii NATO in Kosovo in 1999 a intarit credibilitatea celor doua capitale, astfel incit in 2000 UE a deschis negocierile de aderare cu ambele tari, relaxind considerabil criteriile de pina atunci.
"Este clar ca Romania a aderat cu criteriile relaxate sau chiar lasate deoparte in domenii-cheie. Succesele au fost declarate pe baze nesigure, cu reforme ce asteptau sa fie inca realizate in sectoare esentiale si o elita fara nici un apetit pentru asemenea eforturi, ce a cules beneficiile aderarii", conchide Gallagher.
"O imensa eroare"
Istoricul britanic critica UE pentru ca nu si-a adaptat cerintele la realitatile din Romania. "într-adevar, strategia de aderare pentru Europa Centrala si de Est a fost finalizata la mijlocul anilor \'90, cind era un fapt general asumat ca Romania nu va fi in postura de a deveni membra UE pentru o lunga perioada de timp. A fost o imensa eroare sa nu se modifice abordarea in dialogul cu o tara ce avea o sumbra mostenire totalitara, o economie la pamint si o birocratie muribunda, incapabila sa efectueze pina si sarcini de rutina", considera Gallagher.
în loc sa proiecteze valori democratice, ale bunei guvernari si raspunderii in fata electoratului, UE a ajuns treptat, dar sigur, sa "joace dupa cum ii cinta elita postcomunista", considera istoricul britanic. "Acest lucru a fost cu siguranta confirmat de faptul ca azi acei fosti comunisti care au devenit extraordinar de bogati prin blocarea reformei sint printre beneficiarii principali ai fondurilor structurale ale UE. Contribuabilii europeni vor da milioane de euro in fonduri structurale unei noi clase formate din manageri rurali din era comunista (...) Prin contrast, UE a fost incapabila sa se asigure ca majoritatea familiilor carora le-au fost confiscate terenurile si proprietatile dupa 1945 au beneficiat de o restitutie corecta", explica Gallagher.
Privatizarile rapide au dat nastere unui capitalism corupt si nereglementat
în opinia lui, privatizarile rapide din timpul guvernarii Nastase au determinat UE sa inchida ochii la lipsa reformelor politice si la consolidarea puterii elitei postcomuniste. însa presupusele reforme economice si asa-zisa extragere a statului din economie n-au fost decit oportunitati pentru "elita pradatoare" sa-si imparta zone de putere in sectorul privat.
"Aceste fiefuri private devin acum mai influente decit agentiile publice care ar trebui sa reglementeze si sa auditeze deciziile economice ce implica statul si sectorul privat. Dar UE a insistat ca privatizarile sa se faca rapid, fara a se asigura ca mediul politic aplica reglementari corecte. Rezultatul a fost aparitia unui capitalism corupt si nereglementat, care pune in pericol insasi securitatea UE, data fiind dorinta puternica a Rusiei de a-si atrage o mina de baroni capitalisti din fostii sateliti in orbita sa politica", avertizeaza istoricul britanic.
Gallagher subliniaza ca lucrarea sa nu porneste de la premisa ca Romania sau regiunea in care se afla nu este capabila sa depaseasca mostenirea istorica negativa si sa adopte modele occidentale de democratie si constructie institutionala. Istoricul britanic nu sustine nici teoria ca Romania nu era pregatita pentru aderare si de aceea nu ar fi trebuit sa fie invitata la negocieri. Critica este adresata in special Uniunii Europene, pentru ca a avut destule mijloace de presiune proreforma de care nu a facut uz pentru o europenizare reala a Romaniei.
Nici parteneriatul cu SUA nu a functionat deloc, Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti avind foarte putine contacte cu "ambasadorii impresionanti" numiti de Washington in Romania, care au fost adesea mult mai critici decit omologii lor europeni.
NATO, de la Kosovo la Tariceanu
Gallagher constata o politica duplicitara si in ce priveste NATO, unde Romania a fost admisa ca membru tot dintr-un concurs de imprejurari favorabile, si nu atit de mult datorita reformelor sale politice si a instaurarii unui stat de drept functional - unul din criteriile de aderare.
Dupa ajutorul dat in Kosovo prin deschiderea spatiului aerian avioanelor NATO si interdictiei de survol pentru Rusia, care-l sprijinea pe Slobodan Milosevici, Romania a intrat pe radarul SUA, mai ales dupa atacurile de la 11 septembrie 2001 si razboiul din Irak, cind Bucurestiul a profitat de ocazia de a fi solidar cu Washingtonul. Asa se face ca aderarea la NATO s-a produs chiar mai rapid decit cea la UE: negocierile de aderare au inceput in 2002, iar Romania a devenit membra doi ani mai tirziu.
Similar cu procesul de aderare la UE, si in cazul NATO, Bucurestiul a demonstrat oportunism si angajament puternic la nivel declarativ, ce a inceput sa se estompeze odata ce Romania a devenit membra, apreciaza Gallagher. Acesta aminteste de episodul din 2006, cind guvernul Tariceanu a incercat sa orchestreze o retragere brusca a trupelor din Irak, fara consultari prealabile cu Washingtonul. "Existenta unui sef de stat, Traian Basescu, cu puteri importante in domeniul Apararii si care se dedicase realizarii unui parteneriat strategic cu SUA si Marea Britanie, a impiedicat o asemenea mutare. Dar ea a beneficiat de sprijin considerabil din intreg spectrul politic, inclusiv PSD, in a carui guvernare Romania a aderat la Alianta", remarca istoricul britanic.
într-o maniera similara, odata intrata in UE la 1 ianuarie 2007, Romania a inceput sa anuleze reformele realizate pina atunci. Istoricul britanic descrie pe larg episoadele cu motiunea de cenzura introdusa impotriva Monicai Macovei in ianuarie 2007, scoaterea PD de la guvernare de catre premierul Tariceanu in primavara aceluiasi an, precum si suspendarea presedintelui in ciuda avizului negativ al Curtii Constitutionale.
Alternativa ruseasca
Capitolul dedicat coruptiei si eforturilor de a o stavili, ce au primit un avint real abia dupa incheierea negocierilor de aderare in 2004 pe finalul mandatului Comisiei Europene conduse de Romano Prodi, arata ca acestea au depins in mare masura de o singura persoana - Monica Macovei - iar odata ce aceasta a fost inlocuita cu Tudor Chiuariu, in 2007, regresele au inceput sa apara.
Bruxelles-ul s-a temut sa aplice idei radicale precum cele formulate de primul sef al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti - Karen Fogg - de a inlocui temporar oficialii romani ce s-au dovedit a fi incompetenti cu tehnocrati europeni, considerind ca Romania va deveni treptat o tara europeana odata ce va adera la Uniune.
Argumentul strategic a fost invocat ca motiv principal pentru aderarea Romaniei la UE si NATO. "Dar in loc sa inchida o granita poroasa cu un Est instabil si autoritar, se pare ca odata intrata in UE, Romania ar putea deveni o cale de acces pentru influenta economica a Rusiei", considera Gallagher, care avertizeaza ca resurgenta unei Rusii autocratice ofera Bucurestiului argumente de negociere in relatia cu Bruxelles-ul. "Daca presiunea pentru reforma devine prea insistenta, atunci Bucurestiul poate ameninta cu intarirea relatiilor sale cu Rusia intr-un mod care ar submina solidaritatea UE in fata unui vecin mare si tot mai ingrijorator", considera istoricul britanic.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Internațional
