Internațional

Cartea interzisa a lui Hitler ar putea fi republicata in Germania

Ziarul de Vrancea
6 aug 2009 1155 vizualizări
Consiliul Evreilor s-a declarat de acord cu reeditarea adnotata a Mein Kampf

Presedintele Consiliului central al evreilor din Germania s-a pronuntat ieri in favoarea unei reeditari adnotate a cartii-manifest a lui Adolf Hitler, "Mein Kampf" (Lupta mea), lucrare interzisa in prezent in Germania. "Cred ca are sens si este important sa publicam o editie a «Mein Kampf», insotita de comentariile cercetatorilor", a afirmat Stephan Kramer. "Trebuie sa pregatim inca de acum o editie universitara, insotita de notele istorice, inainte ca neo-nazistii sa beneficieze" de expirarea drepturilor de autor, a spus el. Drepturile de autor pentru aceasta carte, interzisa imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, vor inceta in 2015, la 70 de ani dupa moartea autorului. Hitler a redactat "Mein Kampf" inainte de a ajunge la putere, cind era inchis pentru tentativa de lovitura de stat. In inchisoare fiind, el a elaborat fundamentele ideologice ale nazismului. In prezent, drepturile asupra cartii sint detinute de statul Bavaria.

Un ministru bavarez s-a declarat recent in favoarea reeditarii cartii. "Exista riscul ca sarlatanii si neo-nazistii sa profite de aceasta carte detestabila, dupa ce Bavaria nu va mai detine drepturile de autor. Cred ca este bine sa pregatim o editie critica si bine documentata pina la acel moment", a declarat Wolfgang Heubisch, ministrul pentru Stiinta si Cercetare al Bavariei.

In ianuarie, un editor britanic a generat o polemica dupa ce a republicat in Germania facsimile din ziarul nazist Volkischer Beobachter, insotite de comentarii ale istoricilor. Un proces intentat de statul bavarez, care detine si aceste drepturi de autor, a reusit sa interzica vinzarea facsimilelor datind dupa 1939.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.