Moartea lui Michael Jackson scumpeste de 30 de ori portretul sau
Un portret al lui Michael Jackson, realizat in 1984 de Andy Warhol, scos la vinzare de o galerie din New York, a facut senzatie pe piata obiectelor de arta si a determinat prelungirea termenului de valabilitate a licitatiei pina pe 18 august, din cauza numarului mare de solicitari. Tabloul a fost achizitionat pentru mai putin de 300.000 de dolari, in luna mai, la o licitatie organizata de casa Sotheby\'s, si a fost pus in vinzare de noul sau proprietar, dupa anuntul mortii starului american, pe 25 iunie. Licitatia trebuia sa se incheie pe 12 iulie, insa proprietarul galeriei "Vered Art" din Long Island (New York) a declarat ca a trebuit sa opreasca temporar aceasta vinzare, "din cauza numarului incredibil de mare de persoane care cereau informatii" despre acest portret.
Sedinta de licitatie a inceput ieri de la suma de 800.000 de dolari si interesul enorm manifestat pentru aceasta lucrare i-a determinat pe expertii galeriei de arta sa anticipeze ca pretul final va depasi 10 milioane de dolari. "Vered Art" afirma ca a primit deja mai multe oferte care depasesc un milion de dolari. "Am fost total coplesiti de numarul mare de cereri", a adaugat directoarea acestei galerii de arta.
Tabloul cu dimensiuni de 76,2 pe 66 centimetri, pe care galeria l-a primit la sfirsitul lunii trecute, este unul dintre principalele portrete ale lui Michael Jackson realizate de celebrul Andy Warhol. Un alt portret al cintaretului american realizat de Warhol in 1984, in anii de glorie ai interpretului, este expus la Galeria Nationala de Arta din Washington. El a fost oferit muzeului in 1986 de catre trustul american de presa Time. în ultimii ani, mai multe portrete ale lui Michael Jackson realizate de Andy Warhol nu si-au gasit cumparator la diversele licitatii de arta, asa cum a fost cazul unui portret aproape identic si de aceleasi dimensiuni, licitat de casa Sotheby\'s la Londra, in iulie 2008.