Internațional

Represiune in Uzbekistan cum nici Ceausescu nu a reusit

Ziarul de Vrancea
16 mai 2005 845 vizualizări
Martori oculari sustin ca revolta din Andijan s-a soldat cu 500 de morti

Surse neconfirmate indicau in jur de 500 de morti in urma represiunii comandate de presedintele uzbec Islam Karimov. In acelasi timp, surse guvernamentale mentionau doar 30 de victime dupa ce vineri seara fortele speciale au deschis focul asupra civililor. Martori oculari au confirmat ca fortele guvernamentale au deschis focul inclusiv asupra femeilor si copiilor. Mii de persoane erau reunite, vineri seara, in fata sediului administratiei regionale, ocupat de insurgenti pentru a cere demisia presedintelui Karimov. Duminica, in Andijan, orasul in care violentele au atins cote maxime, domnea o liniste tensionata, intrerupta periodic de turuitul mitralierelor. Confruntarile au declansat un exod in masa din regiunea cuprinsa de violente, in tara vecina, Kirghistan, chiar daca granita a fost oficial inchisa. Circa 600 de uzbeci, intre care unii raniti, au traversat in forta, simbata dimineata, frontiera kirghiza, iar ulteriror autoritatile kirchize au deschis o tabara pentru refugiatii uzbeci. Simbata dimineata, orasul Andijan a fost izolat printr-un cordon format de fortele de ordine. Ziaristii care au ajuns in apropierea orasului au constatat existenta unor posturi de control pe toate soselele dinspre oras, iar politia si armata nu lasa practic pe nimeni sa treaca, nici macar pe localnici. De asemenea, mai multi ziaristi prezenti in Andijan au fost retinuti si transportati in afara orasului, trupele ordonindu-le sa paraseasca zona.

Rusii sustin represiunea

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov i-a acuzat de implicare pe "anumiti reprezentanti ai gruparilor de talibani". "Circula informatii foarte ingrijoratoare, potrivit carora insurectia a fost planificata dinainte", a declarat Lavrov. "Avem de-a face cu mai multe grupuri de persoane, unele cautate pentru terorism, provenind din regiune, din Afganistan si din tabara talibanilor", a afirmat el.

"Daca ii lasam pe teroristi sa actioneze, aducem intreaga regiune intr-o situatie de criza", a mai spus seful diplomatiei ruse, care a adaugat ca "misiunea principala este de a trage invataminte de pe urma situatiei". Presedintii rus si uzbec, Vladimir Putin si Islam Karimov, au avut, simbata, o convorbire telefonica, exprimindu-si "ingrijorarea" fata de "tentativele de destabilizare a situatiei din Asia Centrala. Reprezentantul din Marea Britanie al miscarii islamice Hizbi Tahrir a respins, simbata, acuzatiile presedintelui uzbec potrivit carora organizatia sa se afla la originea insurectiei din Andijan. Presedintele "Karimov vrea sa distraga atentia de la uciderea cu singe rece a sute de civili la Andijan, inclusiv a unor femei si copii", se afirma in comunicat. "Ii cerem presedintelui Karimov sa puna capat tiraniei si violentei si sa elibereze toti detinutii politici inchisi in Uzbekistan".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.