Internațional

NY Times: Trump i-a cerut lui Comey să-i jure loialitate

Ziarul de Vrancea
12 mai 2017 613 vizualizări

La doar şapte zile după învestirea republicanului Donald Trump, acesta din urmă a participat la cină privată cu directorul Biroului Federal de Investigaţii, mărturisindu-le ulterior unor asociaţi că a cerut un jurământ de loialitate din partea lui Comey, scrie NY Times.

Acea noapte din ianurie a prevestit căderea surprinzătoare a lui Comey din graţiile preşedintelui de la Casa Albă. În timp ce mâncau, cei doi discutau nimicuri despre alegeri şi despre dimensiunea mulţimilor de oameni care au participat la mitingurile electorale ale lui Donald Trump. Însă, preşedintele a orientat discuţia spre loialitate şi i-a cerut directorului agenţiei de informaţii dacă ar putea să-i jure loialitate. Comey a ezitat să facă un asemenea jurământ, tocmai pentru că legea cere numirea unui director nepartizan la conducerea Biroului Federal de Investigaţii. Comey i-a promis preşedintelui că va fi întotdeauna sincer, dar nu reprezintă o persoană de ”încredere” pe scena politică tradiţională, pentru că nu acesta este rolul său ca director al FBI.

Casa Albă a dezminţit această relatare de la cina privată, iar preşedintele Trump a declarat că nu a vorbit în niciun moment despre loialitate cu James Comey.

Răspunsurile prezentate de directorul agenţiei nu l-au mulţumit pe preşedinte, potrivit unor asociaţi ai fostului director FBI. Nemulţumit, Trump a cerut pentru a doua oară un jurământ de loialitate din partea directorului agenţiei, dar acesta a refuzat din nou, precizând că va fi întotdeauna sincer în relaţie cu ocupantul de la Casa Albă. Preşedintele a continuat să pună presiune, întrebând dacă nu poate să fie vorba de o ”loialitate sinceră”. ”Vei primi asta”, i-a răspuns Comey.


Obişnuit cu jurămintele de credinţă


De-a lungul carierei sale, miliardarul republican a cerut adesori jurăminte de loialitate din partea oamenilor cu care a lucrat, eliberându-i din funcţie pe angajaţii care nu dădeau impresia de suficientă încredere. Însă, este posibil că preşedintele nu a înţeles faptul că tradiţia le cere directorilor agenţiei să nu fie loialişti din punct de vedere politic. În anii '70, congresmenii au adoptat o lege prin care directorul FBI primeşte un mandat de zece ani pentru a fi independenţi în relaţie cu preşedinţii care trec pe la Casa Albă. Comey a povestit detaliile acestei întâlniri mai multor apropiaţi, sub condiţia că nu vor discuta public atât timp cât rămâne la conducerea FBI. Preşedintele Trump a semnat miercuri noaptea scrisoarea de demitere a directorului Comey, argumentând că eliberarea din funcţie are legătură cu modul în care directorul agenţiei a gestionat investigaţia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.