Internațional

Brexit: Un start ratat şi umilitor pentru Londra

Ziarul de Vrancea
2 mai 2017 751 vizualizări
Aşa descrie un cotidian britanic atitudinea premierului Theresa Mau la un dineu cu preşedintele CE, Jean Claude Junker n “Theresa May trăieşte într-o altă galaxie”, i s-ar fi confesat oficialul european Angelei Merkel

În istoria Brexit-ului va exista un înainte şi un după dineul de lucru ''indigest'' pe care l-au avut pe 26 aprilie la Downing Street 10 premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, scrie publicaţia spaniolă El Mundo. Oficial, discuţia celor doi a fost marcată de ''spirit constructiv şi o atmosferă amicală'', dar figura acră a lui Juncker la ieşirea de la această întâlnire sugerează altceva. ''Theresa May trăieşte într-o altă galaxie'', i-a spus el cancelarului german Angela Merkel la câteva ore după întrevederea cu premierului britanic. Potrivit cotidianului german Frankfurter Allgemeine, Juncker i-a mai transmis şefei guvernului de la Berlin că după dineul avut cu Theresa May este ''de zece ori mai sceptic ca înainte'' şi a dat un pronostic de 50% pentru riscul unui eşec la negocierile privind Brexit-ul.
May şi Juncker nu s-au înţeles aproape pe niciun subiect: de la recunoaşterea drepturilor imigranţilor europeni pe teritoriul britanic şi până la factura divorţului, estimată la circa 60 de miliarde de euro. Legat de acest ultim aspect, May i-ar fi spus invitatului ei că, potrivit prevederilor din tratate, Marea Britanie “nu datorează niciun cent” Bruxellesului. Cât despre o ''relaţie specială'' a Marii Britanii cu UE după Brexit, Juncker i-a amintit lui May de complexitatea tratatului comercial încheiat cu Canada după aproape zece ani de negocieri.
Theresa May a avut un start ratat şi umilitor al negocierilor de Brexit, a relatat şi cotidianul britanic The Guardian, citand surse din echipa Junker.
Însă Theresa May a negat că întâlnirea cu Jean-Claude Juncker s-ar fi desfăşurat aşa cum scrie presa europeană şi a calificat aceste relatări drept ''bârfe ale Bruxelles-ului''. ''Trebuie să vedeţi ceea ce Comisia Europeană însăşi a spus după întâlnire, menţionând că discuţia a fost constructivă'', a indicat şefa executivului de Londra.
Negocierile oficiale dintre Londra şi Bruxelles privind ieşirea Marii Britanii din UE vor începe după alegerile anticipate care vor avea loc în această ţară pe 8 iunie. Cele două părţi vor trebui să stabilească în principal ce drepturi vor avea cetăţenii comunitari în Marea Britanie, precum şi cei britanici în UE, suma pe care Londra o va achita pentru angajamentele financiare deja asumate în cadrul UE şi relaţiile viitoare dintre Marea Britanie şi UE.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.