Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: China va începe să îşi construiască propria staţie spaţială în 2019

Ziarul de Vrancea
28 apr 2017 290 vizualizări
China va începe să îşi construiască propria staţie spaţială, ce va fi locuită în permanenţă de un echipaj uman, în anul 2019, au anunţat vineri oficialii chinezi care coordonează acest proiect spaţial.

Tianzhou-1, primul vehicul spaţial de tip cargo construit de China, lansat pe 20 aprilie, a realizat deja prima dintre cele trei andocări programate cu laboratorul orbital Tiangong-2, la două zile după lansare. Acea realimentare cu carburant pe orbită, coordonată de tehnicienii chinezi de la sol, finalizată joi, reprezintă un element central al planurilor Chinei de a putea să trimită echipaje de astronauţi pe viitoarea ei staţie spaţială, ce va fi ocupată permanent începând din 2022. ”Potrivit planurilor noastre, vom începe asamblarea şi construirea staţiei spaţiale a Chinei între 2019 şi 2022”, a declarat Wang Zhaoyao, coordonatorul proiectului viitoarei staţii spaţiale chineze. Preşedintele Xi Jinping a spus că dezvoltarea programului spaţial al Chinei reprezintă o prioritate pentru a întări securitatea naţională.
Dezvoltarea programului spaţial al Chinei reprezintă o prioritate pentru autorităţile de la Beijing, iar preşedintele Xi Jinping a cerut compatrioţilor lui să facă eforturi susţinute pentru ca naţiunea chineză să devină o putere spaţială.
China vrea să reducă ecartul care o separă de Statele Unite şi UE, dar şi de India, devenită în 2014 prima ţară din Asia care a plasat cu succes o sondă pe orbita planetei Marte. Roverul ei lunar, Iepurele de Jad, a aselenizat la sfârşitul anului 2013, generând articole elogioase în întreaga Chină, însă acel vehicul a suferit la scurt timp după aselenizare o serie de avarii tehnice.
Iepurele de Jad şi Chang'e 3, sonda care l-a transportat până pe orbita lunară, au realizat prima ”coborâre lentă şi controlată” pe Lună după anul 1976. Atât Statele Unite, cât şi fosta U.R.S.S., au reuşit anterior această performanţă.

Salvador, prima ţară din lume care interzice exploatarea minieră a metalelor

Salvador a devenit oficial prima ţară din lume care a interzis minele de exploatare a metalelor pe teritoriul său, considerând că această activitate este dăunătoare pentru mediul înconjurător şi pentru sănătatea publică.
”Nicio instituţie, normă, act administrativ sau rezoluţie nu va putea să autorizeze prospectarea, exploatarea, extracţia şi tratarea produselor miniere metalice în Salvador”, se afirmă în această lege ce a fost promulgată joi, după ce a fost votată pe 29 martie de partidele din Parlament. Textul legislativ semnat de preşedintele Salvador Sanchez Ceren precizează că ”niciun permis sau licenţă, niciun contract sau concesiune” nu va putea să fie emis, indiferent că e vorba de exploatări de metale în aer liber sau subterane. Legea interzice, de asemenea, folosirea produselor chimice toxice, precum cianura şi mercurul.
Salvador ”a făcut ceva istoric”, a salutat, în martie, ONG-ul MiningWatch Canada, în timp ce diverse organizaţii ecologiste, asociaţii de apărare a drepturilor omului şi Biserica Catolică au întâmpinat votul din Parlament cu afişe ce prezentau mesaje precum ”Nu pentru exploatarea minieră, Da pentru viaţă”.

Bilanţul atentatului de la Stockholdm a ajuns la cinci morţi

Autorităţile suedeze au anunţat că o femeie în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa vineri dimineaţă, în urma rănilor suferite în atentatul care a zguduit la începutul lunii aprilie capitala Stockholm. Moartea acesteia aduce bilanţul la cinci morţi. ”O femeie de aproximativ 60 de ani, care primea îngrijiri medicale într-un spital din sudul ţării pentru rănile suferite în timpul atacului terorist de pe Drottninggatan, a murit în dimineaţa zilei de 28 aprilie”, se arată într-un comunicat al poliţiei din Suedia. Principalul suspect în urma atentatului este un cetăţean uzbek, care a comunicat înainte de atac cu mai mulţi membri ai Statului Islamic. Rahmat Akilov a intrat pe 7 aprilie cu un camion furat în mulţimea din faţa Ahlens Mall, un centru comercial situat pe o arteră aglomerată a metropolei Stockholm.
În vârstă de 39 de ani, acesta a solicitat rezidenţă permanentă în 2014, dar cererea sa a fost respinsă în iunie 2016 şi în decembrie 2016 a fost informat că are la dispoziţie patru săptămâni pentru a pleca voluntar din Suedia. Însă, atacatorul uzbek a fi reuşit să iasă de pe radarul autorităţilor suedeze, până la atentatul de la Stockholm. Iniţial, patru persoane - un britanic, un belgian şi doi suedezi - au fost ucise în acest atac, dus la capăt cu un camion furat. În vreme ce alte cinsprezece persoane, inclusiv o româncă, au fost rănite.

Atacul de la Londra: Khalid Masood a scris că dezlănţuie jihadul

Atacatorul Khalid Masood a scris că dezlănţuie jihadul drept răzbunare pentru acţiunile militare occidentale din ţările musulmane ale Orientului Mijlociu, într-un mesaj trimis pe aplicaţia Whatsapp cu doar câteva minute înainte de a intra în mulţimea de podul Westminster. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în atentat, inclusiv românca Andreea Cristea. Agenţiile de securitate s-au chinuit timp de săptămâni pentru a descoperi mesajul trimis pe aplicaţia de mesagerie, care este capabilă să cripteze datele trimise de utilizatori pe Whatsapp. Autorităţile britanice au interogat în repetate rânduri persoana care a primit mesajul, dar aceasta a fost eliberată după ce poliţiştii au concluzionat că nu făcea parte din complot şi nu avea informaţii despre atentat înainte ca Masood să-şi conducă maşina în mulţimea de pe podul Westminster.
Ameninţarea teroristă râmâne una ridicată, în special după ce autorităţile au arestat în urmă cu o zi un suspect înarmat cu cuţite în apropierea palatului Westminster şi Downing Street. Surse au explicat că autorităţile britanice au reuşit să acceseze mesajul prin utilizarea unor ”informaţii umane şi tehnice”, dar mai multe detalii nu pot fi date publicităţii din motive de securitate. Autorităţile au recuperat imediat după atentat telefonul lui Khalid Masood. Jihadiştii Statului Islamic au revendicat deja atentatul de la palatul Westminster.

Lovitură pentru vălul islamic în Germania

Parlamentarii din Bundestag au aprobat joi seara un nou proiect legislativ care introduce o interdicţie parţială pentru purtarea vălului islamic integral pentru oficialii publici şi soldaţii din Germania. Însă, acest proiect trebuie să fie aprobat şi de camera superioară a legislativului înainte de a intra în vigoare în Germania. Coaliţia guvernamentală a anunţat că ”acoperirea feţei din motive ideologice sau religioase contravine neutralităţii care este cerută din partea funcţionarilor statului”.  De asemenea, proiectul legislativ le obligă pe femei să-şi arate faţa atunci când autorităţile trebuie să le verifice identitatea. Dacă această lege trece şi de camera superioară, atunci Germania va deveni a cincea ţară europeană cu interdicţii parţiale sau complete pentru purtarea burka sau niqab, după Franţa, Belgia, Olanda şi Bulgaria. Opozanţii legii susţin că aceasta este mai degrabă simbolică, iar numărul persoanelor afectate este extrem de mic în Germania.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.