Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Atacul cibernetic rus împotriva lui Macron, confirmat de echipa de campanie

Ziarul de Vrancea
26 apr 2017 736 vizualizări
Echipa de campanie a lui Emmanuel Macron, mare favorit în sondaje în alegerile prezidenţiale franceze, a confirmat ieri că a fost ţinta unor atacuri ale unui grup de hackeri şi a denunţat o ”ingerinţă”.


  Într-un comunicat, mişcarea En Marche! a fostului ministru al Economiei al lui Francois Hollande, citează un raport întocmit de Trend Micro, o întreprindere internaţională de securitate în domeniul informaticii. Potrivit acestui raport, En Marche! a fost vizată de ”cel puţin cinci operaţiuni” de phishing, ”care ţinteau destul de mult şi nominal membri ai echipei de campanie”.
Grupul de hackeri "Pawn Storm" - acuzat de Trend Micro, este suspectat că se află la originea divulgării unor e-mailuri în campania prezidenţială a lui Hillary Clinton în Statele Unite, subliniază En Marche! în comunicat.
Phishingul este o tehnică utilizată de fraudatori cu scopul de a obţine informaţii personale în vederea uzurpării identităţii. Pawn Storm, unul dintre cele mai vechi grupuri de spionaj informatic din lume, este cunoscut şi ca APT 28, Fancy Bear, Sofancy sau Strontium. Potrivit companiei de securitate online CrowdStrike, grupul ar fi asociat cu agenţia de informaţii a armatei ruse GRU.

Două treimi dintre francezi consideră clivajul stânga dreapta depăşit

Două treimi dintre francezi consideră că clivajul stânga-dreapta nu mai este actual şi că trebuie să fie depăşit după ce Emmanuel Macron şi Marine Le Pen s-au calificat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, potrivit unui sondaj realizat de Viavoice pentru Libération. Potrivit acestei anchete, difuzate marţi, doar 37% dintre persoanele interogate se consideră apropiate ideilor ”de dreapta”, iar 35% ideilor ”de stânga”. Însă 45% se declară apropiaţi unor idei ”progresiste”, iar 50% unor idei ”proeuropene”, două valori esenţiale în poziţionarea lui Emmanuel Macron de-a lungul campaniei sale.
Alţi 66% consideră că acest clivaj stânga-dreapta nu mai este pertinent şi trebuie să fie depăşit, un sentiment împărtăşit de 83% dintre alegătorii lui Emmanuel Macron şi de 70% dintre ai lui Marine Le Pen. Valorile patriotice (52%) sunt, de asemenea, puternice în rândul electoratului, spre deosebire de valorile ”naţionaliste” (28%). Marine Le Pen vede în scrutin o opoziţie între ”patrioţi” împotriva ”mondialiştilor”, iar Emmanuel Macron o opoziţie a ”patrioţilor” faţă de ”naţionaliştii” reprezentaţi în opinia sa de candidata Frontul Naţional (FN, extremă dreapta).

 

Uciderea unui bebeluş, difuzată pe Facebook Live

un tată şi-a omorat fiica iar apoi s-a sinucis n pană să fie şterse, cele două videoclipuri au strans aproape jumătate de milion de vizualizări

Poliţia din Thailanda a anunţat că va analiza un set de măsuri noi care vor fi implementate pentru a elimina ”conţinuturile online nepotrivite”, după ce un bărbat din această ţară a difuzat pe serviciul Facebook Live momentul în care şi-a ucis fiica. Două videoclipuri, care au rămas disponibile timp de aproape 24 de ore înainte de a fi retrase, îl arată pe Wuttisan Wongtalay omorându-şi fiica în vârstă de 11 ani, în Phuket, luni, înainte de a opri camera de filmat şi de a se sinucide. Poliţia locală a cerut Ministerului Economiei Digitale să contacteze conducerea companiei Facebook pentru a îi cere să retragă cele două clipuri. Ministerul a contactat Facebook abia în cursul zilei de marţi, iar videoclipurile au fost retrase în jurul orei locale 17.00, la aproape o zi după ce au fost publicate.
Facebook a catalogat postarea drept ”îngrozitoare”. ”Nu există loc pentru conţinut de acest gen pe Facebook şi a fost retrasă”, a declarat Facebook pentru AFP. Kissana Phatanacharoen spune că întârzierea retragerii celor două înregistrări video a fost cauzată parţial de diferenţa de fus orar dintre Statele Unite - ţara în care Facebook are sediul general - şi Thailanda.
Clipurile, care au adunat împreună aproape o jumătate de milion de vizualizări înainte de a fi retrase, au generat un val de nemulţumire în rândul ”cetăţenilor-online” şi tot mai multe întrebări despre modul în care funcţionează sistemul de raportare a conţinuturilor nepotrivite difuzate pe Facebook, pentru ca procedura de semnalare a acestora să devină mult mai rapidă. Un verişor al mamei fetiţei ucise în Thailanda spune că familia acesteia a fost mult prea traumatizată pentru a se gândi, după crimă, la retragerea acelor înregistrări video de pe Facebook. Potrivit poliţiei, crima a fost comisă din gelozie, deoarece Wuttisan Wongtalay se temea că soţia lui îl va părăsi pentru un alt bărbat.
Incidentul din Phuket este cel mai recent dintr-o serie mai amplă de crime şi infracţiuni care au fost difuzate recent pe Facebook.  Marţi, un tribunal din Suedia a condamnat la închisoare trei bărbaţi care au violat o femeie, difuzând în direct acea agresiune pe Facebook.

UE a lansat acţiuni judiciare împotriva Ungariei

Uniunea Europeană a lansat acţiuni judiciare împotriva Ungariei, în urma noii legi a universităţilor adoptată de Budapesta, care, potrivit criticilor, vizează închiderea unei universităţi fondate de filantropul miliardar George Soros. Comisarul european Valdis Dombrovskis a declarat ieri că Executivul UE a trimis o „scrisoare de informare oficială” premierului Viktor Orban – primul pas al unei acţiuni judiciare. Comisia crede că legea ar putea încălca drepturile europene pentru a oferi servicii, dar şi libertăţile academice şi dreptul la educaţie. Guvernul ungar va avea la dispoziţie o lună pentru un răspuns şi, în funcţie de reacţia Budapestei, Comisia va analiza ce paşi va lua în continuare.
O nouă lege a învăţământului superior ungar a fost adoptată luna aceasta şi urmează să intre în vigoare în octombrie. Aceasta obligă universităţile din Ungaria să aibă campusuri în ţările de origine. Universitatea Central-Eurpeană (CEU), finanţată de Soros, este acreditată în Ungaria şi în statul New York, însă nu are un campus în Statele Unite.
 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.