Internațional

Turcia se întoarce cu o sută de ani în urmă

Ziarul de Vrancea
16 apr 2017 1205 vizualizări
Numărătoarea voturile arată că referendumul prin care preşedintele va avea puteri sporite a fost adoptat, la limită n este cea mai importantă reformă constituţională de la declararea Republicii Turce, în 1923 n practic, Erdogan va fi un fel “sultan”

Circa 51,4% dintre turci au votat la referendumul de duminică în favoarea extinderii prerogativelor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar aproximativ 48,6% au votat împotrivă, arată rezultatele anunţate după numărarea tuturor voturilor. Peste 25 de milioane de turci au votat în favoarea modificării Constituţiei pentru a-i oferi prerogative sporite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, în timp ce peste 23,7 milioane au votat împotrivă. Şeful Comisiei Electorale a Turciei (YSK) a confirmat oficial că referendumul ce îi extinde prerogativele preşedintelui a fost adoptat. El a precizat că rezultatele sunt provizorii şi că acestea trebuie confirmate, pentru a deveni oficiale, ceea ce se va întâmpla, probabil, în termen de 11 sau 12 zile. Rata de participare la scrutin a fost de aproximativ 86%, au precizat autorităţile. În Turcia nu există prag minim pentru ca o consultare populară să fie validă. După referendum, cele 18 amendamente ale Constituţiei vor transforma Turcia dintr-o republică parlamentară într-o republică prezidenţială. Modificările includ, printre altele, abolirea funcţiei de premier. Astfel, preşedintele va numi cabinetul şi va avea un număr de vicepreşedinţi. Parlamentul nu va mai monitoriza miniştrii şi nu va mai avea dreptul să iniţieze moţiuni de cenzură. Preşedintele nu va mai fi nevoit să rămână neutru, ci va putea să îşi menţină afilierea politică. În prezent, preşedintele trebuie să se retragă din partid după alegeri. În plus, şeful statului va putea numi patru din totalul de 13 judecători ai celei mai înalte instanţe judiciare din ţară. Modificările vor intra în vigoare după alegerile generale din noiembrie 2019. Astfel, referendumul a adus cea mai importantă schimbare politică de la declararea Republicii Turce, în 1923. Hotărârea de care a dat dovadă Erdogan pentru a organiza şi promova referendumul l-a făcut să intre în conflict cu o serie de ţări europene, care au anulat mitingurile electorale la care urmau să ia parte miniştrii săi pentru a convinge alegătorii din străinătate.

Opoziţia acuză fraudarea referendumului

Partidul Republican al Poporului (CHP) a cerut ieri Înaltei Comisii Electorale să anuleze rezultatul referendumului. Bulent Tezcan, vicepreşedintele CHP, a citat nereguli în desfăşurarea votului. Există ”doar o singură cale de a pune capăt discuţiilor despre legitimitatea votului şi de uşura oamenii, iar aceasta este ca Înalt Comisie Electorală să anuleze votul”, a declarat el. Decizia fără precedent a YSK de a accepta ca valide buletine de vot care nu poartă ştampila oficială de control a provocat indignarea opoziţiei. Tezcan a declarat că nu este posibil ca autorităţile să stabilească despre câte buletine de vot exprimate în acest fel este vorba. Tezcan a mai spus că numărarea buletinelor de vot a avut loc iniţial în secret, în mai multe secţii de votare. El a precizat că observatorilor nu li s-a permis să vadă procentele timp de cel puţin o oră şi jumătate, după ce a fost acceptată o plângere a partidului în acest sens. Vicepreşedintele CHP a precizat că YSK a luat decizia să accepte ca valide buletinele de vot care nu aveau ştampila de control în urma unei plângeri depuse de către un oficial din cadrul Partidului Justiţiei şi Dreptărţii (AKP, islamo-conservator, la putere). ”Ea a fost implementată la momentul la care s-a simţit că voturile «nu» erau în avans faţă de voturile «da»”, a declarat Tezcan.

Turcii din Romania nu-l prea înghit pe Erdogan

Peste 55% dintre turcii din România au votat împotriva modificării Constituţiei la referendum, iar peste 44,6% au votat în favoarea modificărilor care ar spori puterile preşedintelui, arată rezultatele parţiale anunţate după numărarea a 1846 de voturi. Peste 30% dintre cei 6.351 de alegători turci înregistraţi în România s-au prezentat la urne pentru referendumul de modificare a Constituţiei, a anunţat Ambasada Turciei la Bucureşti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.