Internațional

Bulgaria: Proruşii intră în Guvern

Ziarul de Vrancea
13 apr 2017 640 vizualizări
Liderul conservatorilor bulgari Boiko Borisov a semnat ieri un acord de guvernare inedit în vederea unui al treilea mandat în fruntea executivului de la Sofia, cu o coaliţie de partide naţionaliste cu retorică ostilă străinilor şi minorităţilor naţionale, dar favorabilă apropierii de Rusia.

“Fără un acord cu această coaliţie, ar fi inevitabile noi alegeri”, a declarat Borisov în timpul intervenţiei sale în parlament, după trei săptămâni de negocieri care au urmat alegerilor legislative din 26 martie.
Partidul lui Borisov, GERB, care a câştigat scrutinul în dauna stângii, cu 95 de locuri, era nevoit să găsească un partener pentru a forma o majoritate în parlamentul care numără 240 de locuri. Boiko Borisov nu avea prea multe variante de ales în afară de o alianţă cu această coaliţie de partide naţionaliste regrupate sub eticheta “Patrioţi Uniţi” şi plasată pe poziţia trei în alegeri, cu 27 de locuri.
Este prima dată când parlamentari naţionalişti vor participa la guvernare în Bulgaria. Ei au susţinut precedentul executiv condus de Boiko Borisov (2014-2016), însă fără a face parte din guvern. “Patrioţi UniţI” este formată din trei partide, printre care ultraradicalul Ataka, înfiinţat la mijlocul anilor 2000 şi având o retorică agresivă ce revendică “Bulgaria pentru bulgari”. Chiar dacă şi-au mai moderat discursul în timpul campaniei electorale, naţionaliştii îşi afişează totuşi ostilitatea faţă de minoritatea turcă şi romii din Bulgaria, faţă de imigranţi şi minorităţile sexuale. Susţinători ai unei apropieri de Rusia, ei nu contestă totuşi apartenenţa la NATO şi UE a Bulgariei.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dd, acum 2562 zile, 20 ore, 30 minute, 22 secunde
Daca e asa atunci cum dracu sa faci parte din NATO si UE ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.