Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Fillon a ajuns pe locul patru în sondaje

Ziarul de Vrancea
10 apr 2017 542 vizualizări
Jean-Luc Mélenchon, candidatul la preşedinţie al mişcării La France insoumise (extrema-stangă) este creditat cu 18% din intenţiile de vot şi îl devansează pe François Fillon (17%) în primul tur, dominat în continuare de Marine Le Pen şi Emmanuel Macron, ambii creditaţi cu 24% din intenţiile de vot, potrivit unui sondaj KANTAR Sofres-Onepoint.

Mélenchon, care a participat duminică la un miting la Marsilia, înregistrează o creştere de şase puncte procentuale faţă de precedentul sondaj, realizat în perioada 15-17 martie. El este creditat acum cu 18% din intenţiile de vot în acest studiu. El urcă astfel pe pozaiţia a treia, în locul lui Fillon, care rămâne la 17% în intenţiile de vot. Le Pen şi Macron înregistrează amândoi o scădere de două puncte procentuale, la 24% din intenţiile de vot. Benoît Hamon, candidatul Partidului Socialist (PS) înregistrează o scădere de trei puncte procentuale, la 9%. În al doilea tur, Macron ar învinge-o pe Le Pen cu 61% din voturi.
Intenţiile de vot nu constituie o previziune a rezultatului scuritnului, ci oferă un indiciu cu privire la raportul de forţe şi dinamica zilei în care a fost realizat sondajul.

Schimbările climatice vor genera o creştere cu 149% a turbulenţelor în timpul zborului

Schimbările climatice ar putea determina înmulţirea turbulenţelor severe în timpul zborului cu avionul şi ar putea creşte riscul de rănire a pasagerilor în viitor, avertizează un nou studiu citat de Xinhua. Cercetarea, publicată în ''Advances in Atmospheric Sciences'', susţine că turbulenţele severe ar putea deveni de două până la trei ori mai frecvente la finalul acestui secol în condiţiile dublării cantităţii de dioxid de carbon în atmosferă. Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca schimbările climatice să ducă la creşterea gradului de forfecare verticală a vântului la altitudinea de croazieră pentru majoritatea aeronavelor. ''Studiul nostru zugrăveşte cel mai detaliat tablou realizat până acum cu privire la modul în care turbulenţa (resimţită de — n.r.) aeronavă va răspunde la schimbările climei'', susţine autorul studiului, Paul Williams, cercetător la Universitatea Reading din Marea Britainie. În lipsa unui efort de reducere a concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă, până la jumătatea acestui secol chiar şi cele mai experimentate persoane care zboară cu avionul ar putea fi alarmate de perspectiva unei creşteri cu 149% a turbulenţelor severe, a adăugat Williams. Cercetarea se bazează pe un studiu publicat în 2013 în jurnalul ''Nature Climate Change'' de către Williams şi colegul său Manoj Joshi, potrivit căruia schimbările climatice au condus la creşterea turbulenţelor de intensitate moderată către severă în Atlanticul de Nord.

Egiptul a declarat stare de urgenţă după atentatele împotriva creştinilor

Starea de urgenţă a intrat în vigoare în noaptea luni spre marţi, la ora locală 1.00 (2.00, ora României). Cabinetul egiptean a anunţat ieri, într-un comunicat că a decis să aprobe decizia preşedintelui Abdel Fattah el-Sisi de a institui starea de urgenţă pe o perioadă de trei luni, în urma atentatelor anticopte din duminica Floriilor, soldate cu cel puţin 44 de morţi. Potrivit Constituţiei egiptene, Parlamentul este necesar să aprobe prin vot o asemenea hotărâre, un vot care nu ridică vreo problemă într-un Legislativ dominat de susţinătorii lui el-Sisi. Starea de urgenţă nu poate depăşi însă şase luni.  Fostul şef al armatei egiptene, devenit preşedinte, a trimis trupe de elită în întreaga ţară să apere instalaţii-cheie şi a acuzat ţări pe care nu le-a numit că alimentează instabilitatea. ”Egiptenii au dejucat comploturi şi eforturi ale unor ţări şi unor organizaţii fasciste şi teroriste care au încercat să preia controlul asupra ţării”, a declarat şeful statului.
Tot ieri, creştinii şi-au îngropat morţii, la o zi după atentatele Statului Islamic vizand două biserici. Femei jeleau în timp ce sicrie pe care scria cuvântul ”martir” au fost aduse în Biseria Mar Amina din oraşul de coastă Alexandria, potrivit unor imagini difuzate de posturi egiptene. Preoţi copţi, băieţi cercetaşi şi persoane în doliu purtând flori participau la procesiunea de la biserică, marcată de ritmul unor tobe Cel puţin 17 persoane au fost ucise la Catedrala Sf. Marcu din Alexandria, sediul istoric al creştinismului în Egipt. În celălalt atac sinucigaş au fost ucise cel puţin 27 de persoane, în Biserica Sf, Gheorghe din oraşul Tanta, în Delta Nilului.

Recompense de până la 72.000 de dolari pentru chinezii care deconspiră  spioni străini

Autorităţile de la Beijing au anunţat ieri dimineaţă recompense uriaşe pentru locuitorii care sunt pregătiţi să ofere informaţii despre spioni străini şi ajută la deconspirarea acestora din urmă. Locuitorii capitalei chineze pot câştiga până la 500.000 de yuani, adică aproximativ 72.000 de dolari, prin informarea autorităţilor despre spioni, transmite BBC News. Conducerea metropolei a precizat că publicul ar trebui să ajute la construirea unui mare zid pentru combaterea răului şi a spionilor. Autorităţile chineze au lansat anul trecut o campanie de conştientizare, inclusiv avertismente pentru cei care ar putea să fie înşelaţi de spioni străini. Noile recompense au fost anunţate de către reprezentanţii departamentului de securitate din cadrul guvernului regional din Beijing. Locuitorii metropolei pot oferi informaţii autorităţilor printr-o linie telefonică lansată anul trecut, prin poştă sau în persoană. Recompensele sunt cuprinse între 10.000 şi 500.000 de yuani, în funcţie de valoarea informaţiei şi dacă aceasta previne sau opreşte ”comportamentul de spionaj”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.