Internațional

Protestele de la Moscova: Putin apără intervenţia în forţă a poliţiei

Ziarul de Vrancea
31 mar 2017 700 vizualizări
Contestat pentru prima dată în ultimii ani în stradă duminica trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a justificat, joi, arestarea sutelor de manifestanţi şi l-a criticat pe liderul opoziţiei Aleksei Navalnîi.

În opinia sa, corupţia este o problemă prea serioasă pentru a fi utilizată în scopuri politice, iar soarta cetăţenilor care au participat la acele demonstraţii neautorizate ar trebui să fie stabilită "în conformitate cu legislaţia rusă".
"Nu este corect ca orice forţe politice să poată utiliza acest instrument (demonstraţiile) nu pentru a îmbunătăţi situaţia din ţară, ci pentru a satisface interesele lor egoiste şi de autopublicitate, mai ales în perspectiva campaniilor electorale în interiorul ţării", a denunţat liderul rus în cadrul unui forum economic organizat la Arhanghelsk. El a constatat, în treacăt, că problema corupţiei a devenit mai puţin acută. În 2016, potrivit unui clasament Transparency International, Rusia s-a situat pe locul 119 în clasamentul mondial al percepţiei corupţiei (din 176 de ţări), faţă de 131 în 2015 (din 168 de ţări). "Orice persoană care depăşeşte cadrul legii în procesul politic trebuie să fie pedepsită în conformitate cu legea”, a adăugat preşedintele rus, în timp ce mai mult de o mie de manifestanţi — inclusiv minori — au fost arestaţi. Cei mai mulţi riscă o amendă între 20.000 şi 40.000 de ruble ( 330 şi respectiv 660 de euro). La rândul sau, Aleksei Navalnîi a fost condamnat la cincisprezece zile de arest.
Apelurile Occidentului în favoarea eliberării opozanţilor au pur şi simplu scopul "de a exercita presiuni politice asupra vieţii politice interne a ţării noastre”, a criticat Vladimir Putin. "Ştim foarte bine" la ceea ce conduc manifestaţiile, a conchis liderul de la Kremlin, menţionând în acest sens "primăvara arabă" şi "lovituri de stat', precum cea din Ucraina.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.