Internațional

Reportaj în Republica Moldova. Cum să trăieşti cu 25 de euro pensie

Ziarul de Vrancea
26 mar 2017 742 vizualizări
La mai bine de 25 ani de la câştigarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică, Republica Moldova a rămas aproape la acelaşi nivel la care a fost adusă de către ruşi în perioada comunismului. Cel puţin aceasta este imaginea dezolantă a mediului rural din fosta Basarabie, în care statul sau autorităţile locale nu au făcut investiţii în ultimul sfert de secol, scrie news.ro, într-un reportaj realizat peste Prut

Dacă în capitala Chişinău şi oraşele mai mari se mai văd urmele Occidentului prin investiţiile făcute în magazine sau vilele de la periferie, în satele republicii timpul parcă a stat în loc. Şcolile, căminele culturale sau magazinele sunt, cel puţin la exterior, cu acelaşi var dat de sovietici, iar drumurile nu au mai văzut o lopată de asfalt de zeci de ani. Tabloul sumbru este completat de localnicii rămaşi acasă, nevoiţi să trăiască din pensii de 25 de euro sau salarii de 50 de euro pe lună. Viaţa cea mai grea în Republica Moldova este pentru pensionarii din mediul rural. Dacă cei cu putere de muncă au părăsit ţara şi au plecat la lucru în Rusia sau UE, un bătrân trebuie să se descurce cu cei 500 de lei moldoveneşti, pensie pe care o primeşte de la stat, echivalentul a 100 de pâini pe lună. Nici salariaţii nu o duc mai bine, în condiţiile în care, de exemplu, un director de cămin cultural câştigă 1.000 de lei moldoveneşti pe lună, iar un vânzător la magazinul cooperativei are o leafă de 1.500 de lei, ceea ce înseamnă 70 de euro pe lună. Toate acestea în condiţiile în care preţurile nu sunt mai mici ca în România. De exemplu, o pâine costă 5 lei moldoveneşti, adică un leu în banii românilor, iar preţul unui kilogram de parizer este de 75 de lei moldoveneşti.

Sat romanesc, primar rusofon

”Am 525 de lei pensie, adică exact atât cât să nu mor de foame. O ducem rău de tot. Cei în putere mai cultivă pământul şi se duc cu producţia la piaţă, unde mai câştigă un ban. Dar eu, care sunt bolnav cu inima, ce fac?”, se întreabă Vasile Pîslari, un pensionar din satul Gura Bîcului. Vânzătoarea de la magazinul cooperativei, unitate ce aparţine statului, spune că lumea cumpără doar strictul necesar, cum ar fi pâine, zahăr sau ulei. Din păcate pentru localnici, în satele din Republica Moldova nu prea funcţionează metoda de plată pe caiet, aşa cum se întâmplă în magazinele săteşti din România. În pofida vieţii grele pe care o duc, moldovenii care au rămas în satele lor speră, de fiecare dată atunci când sunt alegeri locale, să-şi găsească un primar care să-i scoată din sărăcie. Aşa s-a întâmplat şi în satul Gura Bîcului, situat pe malul Nistrului, în care românismul este la el acasă. La conducerea primăriei a venit, însă, o comunistă, de origine rusă, care s-a mutat din Transnistria, în 1992, în localitatea pe care o conduce. În toţi aceşti ani, Lilia Brehova a depus eforturi să înveţe limba română, însă nici acum nu o stăpâneşte prea bine. Drept dovadă este Dicţionarul explicativ al limbii române pe care îl are pe birou şi pe care, aşa după cum a afirmat, îl foloseşte atunci când are nevoie. ”Lucrez de mulţi ani aici, în satul Gura Bîcului. Am cultivat caise, pe care le-am vândut în Rusia, Belarus şi România. Acum, am ajuns la primărie şi vreau să ajut comunitatea, să o scoatem din sărăcie. Mi-aş dori să fac o zonă turistică aici. Avem Odaia Draglina, cu conacul boieresc, o adevărată legendă a Moldovei. Apoi, fostul rege al Suediei, Carol al XII-a, este îngropat la Varniţa, în apropiere de satul nostru. Nu în ultimul rând, avem Nistrul, un lac de 367 de hectare şi o pădure frumoasă, toate putând fi puncte de atracţie turistică”, crede primarul Lilia Brehova.

“Pe români, nu au ochi să-i vadă”

Martori la războiul din Transnistria, localnicii din Gura Bîcului simt şi acum fiorul conflictului armat din urmă cu un sfert de secol. Amintirile le sunt mereu răscolite de prezenţa soldaţilor ruşi şi a maşinilor de război prezente şi acum chiar pe teritoriul satului lor. La ieşirea din Republica Moldova, TAB-urile şi militarii lui Putin străjuiesc la graniţa cu Transnistria, permiţând trecerea în republica separatistă de pe malul stâng al Nistrului doar în condiţii speciale. ”Doar pe jos poţi să treci podul de aici, de la noi. Care-i mai cunoscut, este lăsat de soldaţii ruşi să treacă dincolo. Dacă pari suspect, îţi cer paşaportul. Pe români, nu au ochi să-i vadă”, a spus Vasile Pîslari. Traversarea podului rutier de la Gura Bîcului, situat la câţiva kilometri de sat, se poate face doar pe bază de card de migraţie, emis de către autorităţile din Transnistria. În plus, cei care vor să intre în republica separatistă trebuie să dea o declaraţie în care să-şi justifice prezenţa pe teritoriul ţării vecine.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.