Internațional

Primul contact, primele divergenţe flagrante între Trump şi Merkel

Ziarul de Vrancea
19 mar 2017 280 vizualizări
Liberul schimb, imigraţia şi schimbările climatice răman subiecte pe care cei doi lideri mondiali nu par să se pună de acord n pană şi o simplă strangere de mană le-a creat probleme

Preşedintele american Donald Trump şi cancelarul german Angela Merkel au stabilit contactul vineri, la Casa Albă, însă tensiunea era palpabilă, iar divergenţele evidente, de la liberul schimb şi până la imigraţie, scrie AFP. Ei au evocat amândoi o întâlnire productivă - însă au cariere şi stiluri atât de radical de diferite - într-o scurtă conferinţă de presă, în care au rămas fermi pe poziţii. ”Eu nu sunt un izolaţionist, eu sunt un partizan al liberului schimb, dar al unui schimb echitabil, pentru că liberul nostru schimb a condus la multe lucruri rele”, a declarat Trump, răspunzându-i astfel lui Merkel, care avertizează în mod neobosit împotriva tentaţiei protecţionismului. Subliniindu-şi convingerea cu privire la faptul că Statele Unite au fost marile perdante ale acordurilor comerciale din ultimele decenii, omul de afaceri a insistat asupra voinţei sale de a negocia texte care să nu conducă la ”închideri de uzine” pe teritoriul american. Criticile americane cu privire la excedentul comercial german nu sunt noi, însă administraţia Trump a optat pentru un ton clar mai agresiv decât cele dinainte pe această temă. Ironizându-i pe ”negociatorii germani” care au făcut mult timp ”o treabă mai bună” ca omologii lor americani, Trump a dat asigurări că acele vremuri au trecut.

Imigraţia, „un privilegiu”

Merkel a recunoscut că este preferabil să vorbească în mod direct, decât să vorbească prin intermediul presei, însă nu a ascuns existenţa a numeroase puncte de dezacord. Exprimându-şi dorinţa unei reluări a negocierilor, lansate în 2013, cu privire la Acordul de liber schimb transatlantic TTIP, ea a subliniat cât de benefic putea să fie Statelor Unite şi Uniunii Europene. ”Eu cred că mondializarea trebuie să fie modelată cu un spirit deschis”, a spus ea, în contextul în care noua administraţie americană îşi articulează acţiunea în jurul sloganului ”America pe primul plan”. Un personaj central într-o UE plină de îndoieli, Merkel a avut grijă să elogieze integrarea europeană, subliniind cât de strâns legat este ”succesul germanilor” de aceasta. ”Este un lucru de care sunt profund convinsă”, a insistat ea adresându-i-se preşedintelui republican care a lăudat, în ultimele luni, ”minunatul” Brexit sau care a prezis, zâmbind, că şi alte ţări vor părăsi UE în curând. Chiar dacă cei doi lideri au evitat cu grijă criticile directe, pe tema imigraţiei au cele mai mari divergenţe. Imigraţia este ”un privilegiu, nu un drept”, a spus Trump. În schimb, cancelarul a criticat în mod deschis decretul antiimigraţie al preşedintelui american.

Fără strangeri de mană pentru fotografi

În ceea ce priveşte NATO, miliardarul şi-a reiterat ”susţinerea puternică” faţă de organizaţie. Însă a insistat imediat asupra imperioasei necesităţi ca aliaţii europeni ”să-şi plătească partea dreaptă pentru Apărare”. Merkel a dat asigurări, în ceea ce o priveşte, că Germania îşi va creşte cheltuilile. ”Noi ne angajăm astăzi la acest obiectiv de 2% (din PIB) până în 2024”, a declarat ea. Ieri, însă, Trump a acuzat Germania că nu acordă suficienţi bani NATO. Problema încălzirii globale - din care Germania intenţionează să facă unul dintre subiectele centrale al summitului G20 pe care-l prezidează la Hamburg, în iulie - nu a fost abordată în mod public. În proiectul de buget, dezvăluit joi, Donald Trump a lăsat puţin loc de îndoială asupra acestui capitol. La nivel naţional, dar şi internaţional, el intenţionează să efectueze tăieri clare în aproape toate fondurile alocate luptei împotriva modificărilor climatice. Vizita a început în mod clasic, cu o strângere de mână a celor doi lideri, pe treptele Casei Albe. Însă, mai târziu, pe când era aşezat lângă ea, în Biroul Oval, Trump a ignorat-o - sau nu a auzit-o, din cauza declicurilor aparatelor de fotografiat - pe Merkel, care-i propunea să dea din nou mâna, pentru posteritate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.