Internațional

Moscova trimite agenţi FSB în UE sub acoperirea de refugiaţi ceceni

Ziarul de Vrancea
10 feb 2017 625 vizualizări
Serviciile secrete ruse îşi trimit de mai mulţi ani agenţii în ţări din Uniunea Europeană sub acoperirea de solicitanţi de azil, dintre care cei mai mulţi sunt originari din Cecenia, cu documente false

Această dezvăluire a fost făcută pentru ZDF de către autorii filmului documentar "Războiul Rece al lui Putin" care, la rândul lor, au intrat în posesia informaţiei respective de la un presupus fost responsabil FSB, aflat în prezent în Occident. Potrivit acestuia, Rusia şi-ar trimite agenţii în Europa cu documente false pentru a se infiltra în comunităţi islamice din ţări UE "pentru a submina şi destabiliza Occidentul". În film, ex-responsabilul FSB este prezentat cu numele mic Igor, chipul său nu apare, iar vocea îi este deformată.

Autorii filmului susţin că el este un fost colonel FSB, cu 20 de ani de experienţă în această structură de informaţii rusă, şi care personal ar fi fost implicat în operaţiuni de infiltrare a agenţilor sub acoperirea de refugiaţi: ar fi participat în pregătirea documentelor de identitate false pentru originari din Cecenia. "Este un fost colonel FSB, probabil, ofiţerul cu cel mai înalt rang al serviciilor secrete ruse care a rămas în Europa în timpul regimului lui Putin"—afirmă autorii. Egmont R. Koch, unul dintre ei, susţine că s-a întâlnit de cel puţin cinci ori cu acesta şi a discutat peste 15 ore, inclusiv cu camera de filmat deschisă.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.