Internațional

“Fatwa” împotriva ştirilor false

Ziarul de Vrancea
1 feb 2017 484 vizualizări
Autorităţile religioase din Indonezia sunt îngrijorate de creşterea fenomenului ştirilor false, care alimentează tensiunile etnice şi religioase într-o naţiune extrem de diversă

Reprezentanţii Consiliului Islamic se pregătesc să emită un edict sau o ”fatwa” - opinie privind legea islamică - prin care distribuirea ştirilor false devine un păcat pentru musulmanii indonezieni. Indonezia are cea mai mare populaţie musulmană, dar şi cel mai mare număr de utilizatori de Facebook şi Twitter. În acest context, autorităţile sunt îngrijorate de creşterea fenomenului ştirilor false, care alimentează tensiunile etnice şi religioase din naţiunea extrem de diversă. ”Vom emite o fatwa cât de curând posibil, pentru că situaţia este îngrijorătoare. Sperăm că musulmanii nu vor mai fi implicaţi în asemenea farse”, a declarat preşedintele Consiliului Ulema, Maaruf Amin. Aceste edicte religioase nu au nicio putere legală şi sunt menite să-i încurajeze pe credincioşii devotaţi.
De asemenea, emiterea acestei ”fatwa” are loc în apropierea alegerilor controversate pentru desemnarea guvernatorului metropolei Jakarta. Actualul guvernator este un etnic chinez şi creştin, care luptă să-şi păstreze poziţia împotriva a doi candidaţi musulmani. Guvernatorul Basuki Tjahaja Purnama a apărut în luna decembrie în faţa unei instanţe din Jakarta pentru acuzaţii de blasfemie, după ce o serie de comentarii au fost percepute drept insulte la adresa Islamului.

“A defăimat o religie”

Până la 200.000 de musulmani conservatori au protestat în ultimele săptămâni şi au cerut punerea sub acuzare şi arestarea imediată a guvernatorului creştin din Jakarta. Purnama este acuzat că ”şi-a exprimat în mod public ostilitatea, a abuzat sau a defăimat o religie”. O asemenea infracţiune se pedepseşte cu până la cinci ani în spatele gratiilor. Însă, guvernatorul a susţinut că este atacat pe nedrept de către oponenţii săi politici din cauza religiei sale, tocmai pentru că este un politcian creştin care luptă pentru o poziţie publică în cea mai mare ţară musulmană din lume. Guvernatorul Purnama le-a spus în septembrie musulmanilor indonezieni că nu trebuie să voteze pentru el în următoarele alegeri dacă se tem că vor ajunge în iad după ce ”au fost minţiţi cu versetul 51 din Surah al-Maidah”. Unii musulmani au interpretat versetul respectiv din Coran drept o interdicţie privind alegerea unor lideri non-musulmani, însă nu toţi au considerat declaraţiile lui Purnama ca fiind o blasfemie la adresa Islamului. Legea indoneziană arată că blasfemia reprezintă exprimarea publică a ostilităţii sau denigrarea a uneia dintre cele şase religii recunoscute.
La începutul lunii decembrie, peste 200.000 de musulmani conservatori au ocupat străzile din capitala indoneziană pentru a cere arestarea guvernatorului creştin din Jakarta, ale cărui declaraţii au fost percepute drept insulte la adresa Islamului. O parte dintre protestatari au ridicat pancarte cu mesajele ”Închideţi-l pe Ahok” sau ”Întârzierea justiţiei este o nedreptate”. Ulterior, zeci de mii de indonezieni au participat la un marş al unităţii pentru a-şi exprima susţinerea publică pentru Purnama.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.