Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATONALE:Atentat terorist împotriva musulmanilor din Canada

Ziarul de Vrancea
2 ian 2017 627 vizualizări
Şase persoane au fost ucise, iar alte opt au fost rănite într-un atac armat - catalogat de premierul canadian un ”atentat terorist asupra musulmanilor” - la Marea Moschee din Quebec, duminică seara, după rugăciune, a anunţat poliţia canadiană

Preşedintele Centrului cultural islamic din Quebec Mohamed Yangui a anunţat anterior că cinci persoane au fost ucise în atac.
Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat ieri un ”atentat terorist”, după ce două persoane înarmate au deschis focul asupra unor credincioşi, la sfârşitul rugăciunii. Un martor a declarat pentru Reuters că până la trei persoane înarmate au deschis focul asupra a aproximativ 40 de credincioşi. Poliţia a mai anunţat că doi suspecţi au fost arestaţi, însă nu a oferit alte detalii cu privire la acest atac ”terorist”, subliniind că ancheta abia a început. Forţele de ordine au precizat că doar două persoane au fost implicate în atac.

Macron l-ar înfrânge pe Fillon în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Fostul ministru al Economiei Emmanuel Macron, creditat pe poziţia a treia în intenţiile de vot în primul tur al alegerilor prezidenţiale, l-ar înfrânge pe candidatul dreptei François Fillon în al doilea tur, potrivit unui sondaj Kantar-Sofres-Onepoint realizat pentru Le Figaro, RTL şi LCI. Candidatul mişcării "En marche!" ar obţine o victorie atât în faţa fostului premier al lui Nicolas Sarkozy (LR, dreapta)) - cu 58 la 42% din intenţii -, cât şi în faţa şefei Frontului Naţional (FN, extrema dreaptă) Marine Le Pen - cu 65 la 35%. François Fillon ar obţine o victorie în faţa lui Le Pen, cu 60 la 40% din intenţiile de vot.
În primul tur, Marine Le Pen (25%) este creditată prima în intenţiile de vot, urmată de Fillon (21%) şi Emmanuel Macron (20%).
Benoît Hamon -care tocmai a fost învestit candidat al Partidului Socialist (PS) împotriva lui Manuel Valls - este creditat cu 13% din intenţiile de vot.
Fostul ministru al Educaţiei îl devansează pe candidatul "La France insoumise" Jean-Luc Mélenchon (10%) şi pe preşedintele MoDem François Bayrou (5%), care nu şi-a exprimat încă intenţiile cu privire la alegeri. În cazul unei absenţe al liderului de centru, raporturile de forţe rămân aproape neschimbate: Benoît Hamon (15%), Jean-Luc Mélenchon (10%), Emmanuel Macron (21%), François Fillon (22%), iar Marine Le Pen (25%). ”Ţinând cont de incertitudinile şi instabilitatea actuale, un al doilea tur fără François Fillon nu este exclus, chiar dacă nu este cel mai probabil în acest stadiu”, a declarat Emmanuel Rivière de la Sofres.
Alegătorii lui Marine Le Pen sunt cei mai siguri de alegerea lor în primul tur (78%), urmaţi de cei ai lui François Fillon (61%), Jean-Luc Mélenchon (56%), Benoît Hamon (46%) şi Emmanuel Macron (41%).
Sondajul a fost realizat online pe 26 şi 27 ianuarie, pe un eşantion de 1.032 de persoane înscrise pe listele electorale, reprezentativ pentru populaţia franceză în vârstă de peste 18 ani.

Materialul capabil să îşi modifice automat duritatea a devenit realitate

Un grup de cercetători de la Universitatea Michigan din Statele Unite a dezvoltat recent un nou material care îşi poate schimba automat duritatea din tare în moale, au anunţat reprezentanţii instituţiei. ''De obicei, este dificil de schimbat duritatea unui material tradiţional. Noutatea acestui metamaterial este faptul că suprafaţa sa se poate modifica între tare şi moale'', a declarat Xiaoming Mao, profesor asistent de fizică în cadrul universităţii. Noul material a fost proiectat pentru a-şi schimba proprietăţile faţă de modul în care a fost fabricat iniţial. Astfel, el poate fi uşor de manipulat pentru ca duritatea suprafeţei să fie modificată de la cea asemănătoare cauciucului la cea similară oţelului şi viceversa. Potrivit lui Mao, modalitatea în care un obiect intră în contact cu marginile metamaterialului modifică geometria structurii sale şi, ca urmare, se schimbă răspunsul acestuia la presiune. Din moment ce proprietăţile noului produs provin din structura sa generală, interiorului metamaterialului rămâne nealterat chiar şi în condiţiile în care consistenţa sa se modifică în mod repetat între tare şi moale, a mai explicat profesorul asistent.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, noul material ar putea avea aplicaţii într-o varietate de arii, de la cauciucuri pentru biciclete care se pot ajusta automat în funcţie de starea carosabilului până la sisteme reutilizabile pentru lansarea rachetelor care ar putea suporta astfel mai multe misiuni către spaţiul cosmic. Mao este de părere că noul material ar putea într-o bună zi să revoluţioneze şi modul în care sunt fabricate autovehiculele. ''Atunci când conduci o maşină, vrei ca aceasta să fie solidă, pentru a susţine încărcătura. Însă, în timpul unei coliziuni, vrei ca toate componentele să devină maleabile pentru a absorbi energia în timpul coliziunii şi să protejeze pasagerii'', a mai spus cercetătorul, potrivit sursei citate.

Călăul-şef din ISIS a murit înjunghiat într-o ambuscadă

Călăul-şef al Statului Islami, căruia i se atribuie peste o sută de decapitări, a fost înjunghiat într-o ambuscadă din Nineveh şi a murit, potrivt Daily Mail.
Poreclit Abu Sayyaf, el devenise o adevarată vedetă pe reţelele de socializare islamiste pentru cruzimea sa. El a fost ucis în condiţii încă neelucidate, în timpul unui atac asupra maşinii în care se afla.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.