Internațional

Prima convorbire telefonică între Trump şi Putin

Ziarul de Vrancea
29 ian 2017 264 vizualizări
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a purtat sâmbătă noaptea prima discuţie telefonică de la preluarea mandatului cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în care şi-a exprimat sprijinul pentru o posibilă cooperare militară în lupta împotriva militanţilor Statului Islamic din Siria.

”Ambele părţi au demostrat o atitudine activă pentru stabilirea şi dezvoltarea unei cooperări ruso-americane. Convorbirea a avut loc într-un ton pozitiv şi orientat spre rezolvarea problemelor”, se arată într-un comunicat al Kremlinului. De asemenea, cei doi lideri au menţionat că vor colabora pentru a organiza prima întâlnire dintre noua administraţie americană şi reprezentanţii Moscovei.
Relaţiile ruso-americane s-au răcit considerabil în ultimii ani ai administraţiei Obama, în special după anexarea Crimeei şi finanţarea insurgenţei pro-ruse din regiunea Doneţk. Însă, Trump a promis încă din campania electorală că doreşte o reapropiere de Moscova, dacă va reuşi să se înţeleagă în acest sens cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Donald Trump a declarat vineri că ia în considerare dacă să ridice sau nu sancţiunile economice împotriva ruşilor, însă declaraţia sa a stârnit un val de critici din partea unor republicani respectaţi precum John McCain. Senatorul republican a ţinut să amintească de atrocităţile comise de ruşi doar în ultimii trei ani în estul Ucrainei şi în Siria, precum şi de anexarea Crimeei. Kremlinul menţionează că cel mai important rezultant al discuţiei reprezintă afirmarea necesităţii unei lupte comune împotriva terorismului internaţional şi prioritatea colaborării militare în Siria.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.