Internațional

Bruce Springsteen a anunţat debutul unei ”rezistenţe globale” împotriva lui Donald Trump

Ziarul de Vrancea
23 ian 2017 175 vizualizări
Rockerul american Bruce Springsteen, care a sprijinit-o pe Hillary Clinton în cea mai recentă campanie electorală prezidenţială din Statele Unite, a anunţat că trupa lui se va alătura unei ”noi rezistenţe globale” împotriva preşedintelui american Donald Trump, pe care îl consideră ”un demagog”.

”Deşi pare că va fi un drum foarte lung, inimile noastre şi sufletele noastre sunt alături de milioanele de oameni care au participat la aceste marşuri de protest, noi, muzicienii din E Street Band, facem parte dintr-o nouă mişcare de rezistenţă”, a declarat Bruce Springsteen, duminică, în faţa reporterilor din Perth, în debutul turneului său australian.
Ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, organizată vineri, şi discursul sfidător în care politicianul republican a declarat că va pune capăt ”carnagiului american” au fost urmate de un weekend marcate de proteste în masă, atât în Statele Unite, cât şi pe plan internaţional.
Sute de mii de persoane au ieşit pe străzile din Washington şi din alte capitale ale lumii, duminică, în cadrul unor ”marşuri-surori”, ironizând şi denunţând ideile noului lider de la Casa Albă pe care acesta le-a prezentat în discursul rostit la ceremonia de învestitură.
Într-un interviu pe care l-a susţinut înainte de un concert de trei ore şi jumătate în Perth Arena, Bruce Springsteen a spus că Donald Trump este ”un demagog”, dar, cu toate acestea, îşi doreşte că programul noii administraţii de la Washington să aibă succes în ceea ce priveşte ideea de a înfiinţa noi locuri de muncă în zonele afectate de concedieri masive.
După învestitura de vineri, administraţia Trump şi-a reafirmat intenţia de a renunţa la un ambiţios tratat comercial Asia-Pacific, denumit Trans Pacific Partnership, şi că va renegocia alte acorduri comerciale.
Bruce Springsteen, născut pe 23 septembrie 1949, supranumit ”The Boss”, este interpret şi compozitor. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără ”Born To Run”, ”Hungry Heart”, ”Dancing in the Dark”, ”Born in the U.S.A.”, ”Human Touch” şi ”Streets of Philadelphia”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.