Internațional

Gerul urcă preţurile electricităţii

Ziarul de Vrancea
16 ian 2017 861 vizualizări
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a ajuns ieri dimineaţă la un nivel maxim de 100 euro/MWh u la fel s-a întamplat şi în Europa Occidentală

Preţul energiei electrice a ajuns luni dimineaţa, la ora 09:00, pe piaţa spot a bursei OPCOM, Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), la un nivel maxim de 449,2 lei/MWh (100 euro/MWh). Acest nivel de luni este de aproape două ori mai mare faţă de cel înregistrat în urmă cu un an, când energia se vindea cu maximum 239 lei/MWh (circa 53 euro), pe aceeaşi piaţă. Între orele 9:00 şi 10:00 s-au tranzacţionat aproape 3.000 MWh, ceea ce reprezintă o treime din consumul de energie al României. În jurul orei 10.00, producţia de energie a României era de 10.655 MW, din care 9.374 MW era consumul intern, iar exporturile erau de 1.282 MW. De asemenea, potrivit datelor Transelectrica, luni, la ora 12:36, producţia de energie a României ajunsese la 10.448 MW, din care 8.965 MW era consumul intern, iar exporturile erau de 1.483 MW. Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, 12 ianuarie, o Hotărâre care permite monopolului de stat Transelectrica să ia mai multe măsuri extreme, precum întreruperea exporturilor de energie, în caz de situaţie extremă, actul normativ fiind propus de ministerele Energiei şi Economiei, care au fost notificate miercuri de către Transelectrica cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional. „Hotărârea este o măsură preventivă şi temporară care poate fi aplicată doar în condiţiile apariţiei unei situaţii de criză pe piaţa de energie în perioada următoare (16 ianuarie – 15 februarie 2017) şi doar dacă este ameninţată siguranţa populaţiei ori a Sistemului Electroenergetic”, a precizat Ministerul Energiei, într-un comunicat. Miercuri, 11 ianuarie, compania de stat Transelectrica, un monopol al transportului de energie electrică, a notificat oficial Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi Autoritatea Naţiională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) "cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea SEN". România a înregistrat în zilele geroase de săptămâna trecută un consum record de energie electrică, de peste 9.700 MW. Hotărârea aprobată joi îi permite Transelectrica să pună în aplicare, „doar în cazul unei situaţii de criză”, măsuri graduale de siguranţă, în funcţie de nivelul ameninţării. Aceste măsuri presupun, între altele, trecerea centralelor pe combustibil alternativ (păcură) pentru siguranţa funcţionării atât a reţelei de transport de energiei electrică cât şi a reţelei de transport a gazelor naturale. De asemenea, preţurile electricităţii au crescut puternic în Europa Occidentală, în unele state la cel mai ridicat nivel după 2008, temperaturile anormal de scăzute provocând pene de curent şi greve ale muncitorilor, transmite Bloomberg. Preţurile electricităţii din Germania şi Belgia au urcat la un nivel maxim după 2008, iar în Franţa la cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni. Temperaturile din nord-vestul Europei sunt prognozate să scadă în această săptămână cu până la 5 grade Celsius sub media ultimilor 30 de ano. Frigul este pe cale să mărească cererea de electricitate din Franţa la un nou nivel record, în această săptămână, ceea ce coincide cu disponibilitatea scăzută a energiei hidro, după cel mai secetos decembrie după 1959, şi a opririlor de activitate la centralele nucleare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.