Internațional

Salah Abdeslam nu are remuşcări

Ziarul de Vrancea
13 ian 2017 594 vizualizări
Intr-o scrisoare trimisă unei “admiratoare”, teroristul de la Paris mărtuiseşte că nu îi este frică să-şi afirme identitatea

Salah Abdeslam, singurul membru în viaţă al comandourilor jihadiste care au comis atentatele de la 13 noiembrie 2015 la Paris, s-a destăinuit în scris, într-o scrisoare adresată unei femei care-i trimite scrisori la închisoare, o scrisoare din care cotidianul francez Libération a publicat vineri fragmente. Deţinutul cel mai supravegheat din Franţa, de la încarcerarea sa pe 27 aprilie, la Închisoarea Fleury-Mérogis, la sud de Paris, Salah Abdeslam a refuzat până în prezent să stea de vorbă cu judecătorii. ”Însă într-o scrisoare nedatată, inclusă în dosarul instrucţiei din 11 octombrie, el se arată, pentru prima dată, destul de elocvent”, scrie Libération, care publică pe larg fragmente din depeşă, în care există numeroase greşeli de ortografie. Scrisoarea începe astfel: ”Îţi scriu fără să ştiu de unde să încep, am primit toate scrisorile tale şi nu aş putea să-ţi spun că ea îmi face plăcere sau nu, ceea ce este sigur (este că) ea îmi permite să petrec (”passé” în loc de ”passer” în text) ceva timp cu lumea externă”. Cu un scris mic şi regulat, subliniază ziarul, Salah Abdeslam continuă: ”mai întâi, nu mi-e frică să scot ceva din mine pentru că nu mi-e frică de ceea ce sunt şi apoi ce am putea (”pourrai” în loc de ”peut”) spune mai rău decât ceea ce se (”ce” în loc de ”se”) spune deja”. ”Tu eşti sinceră (şi) atunci am să fiu şi eu, (iar) dacă te întreb intenţiile demersului tău este pentru a mă asigura că nu mă iubeşti ca şi cum aş fi un «star sau un idol» pentru că primesc scrisori din astea (”comme ca” fără sedilă) şi nu susţin asta pentru că singurul care merită să fie adorat (”adorer” în loc de ”adoré”) este Allah, Stăpânul universului”, scrie el. Potrivit Libération, Abdeslam primeşte numeroase scrisori, dar i-ar fi răspuns doar acestei femei, a cărei ultimă misivă a fost trimisă de la o poştă din departamentul Côte-d'Or, situat în vestul Franţei. ”Nu caut nici să mă ridic pe pământ nici să comit dezordine, vreau doar reforma, sunt musulman, adică mă supun lui Allah (...). Tu eşti supusă? Dacă nu Atunci grăbeşte-te să te pocăieşti şi să i Te supui. Nu asculta oamenii ci mai mai degrabă cuvintele stăpânului tău. El te va ghida”.
Scrisoarea a fost confiscată cu o zi înainte, pe 11 octombrie, ca avocaţii Frank Berton şi Sven Mary să anunţe că renunţă să-i asigure apărarea, împiedicaţi să acţioneze de mutismul lui Abdeslam, precizează Libération



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.