Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Dodon va cere revocarea ambasadorului Moldovei în România

Ziarul de Vrancea
10 ian 2017 261 vizualizări
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că va cere Guvernului de la Chişinău revocarea ambasadorului în România, Mihai Gribincea, după ce acesta a declarat că este posibil ca decretul de retragere a cetăţeniei lui Traian Băsescu să fie declarat neconstituţional.

”Sunt surprins că descopăr că unii ambasadori au devenit avocaţi ai unor politicieni din ţara de reşedinţă şi au cam uitat cărui stat servesc”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook. Preşedintele Republicii Moldova susţine că este şi mai grav când aceştia fac comentarii politice în raport cu autorităţile statului care i-a trimis în misiune. ”Aceasta vorbeşte fie despre calificarea proastă profesională a respectivului ambasador, fie despre angajamentele lui politice în detrimentul propriului stat şi a conducerii acestuia. Anume în aşa mod pot fi etichetate declaraţiile ambasadorului moldovean la Bucureşti, care şi-a permis comentarii impertinente şi incompatibile cu statutul său de Ambasador”, afirmă Dodon. El anunţă că va cere Guvernului revocarea acestui ambasador şi ”înlocuirea lui cu o persoană care înţelege mai bine atât competenţele diplomatice, cât şi interesele statului Republica Moldova”.
Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, a declarat, luni, într-o emisiune la Digi 24, că disputa din jurul cetăţeniei lui Traian Băsescu nu poate zdruncina ansamblul relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, dar estimează, pe baza celor spuse de unii experţi, că decretul semnat de preşedintele Igor Dodon ar putea fi declarat neconstituţional.
Deputatul liberal-democrat din Republica Moldova Grigore Cobzac a contestat la Curtea Constituţională de la Chişinău decizia preşedintelui Igor Dodon de a-i retrage cetăţenia lui Traian Băsescu.

Studiu: Aproximativ 90.000 de creştini au fost ucişi în 2016

Aproximativ 90.000 de creştini au fost ucişi în 2016, iar alte 500-600 de milioane de creştini sunt împiedicaţi să-şi practice liber credinţa, anunţă Patriarhia Română, citând Centrul pentru Studiul Creştinismului Global.
În jur de 70 la sută din decesele înregistrate au fost cauzate de conflicte apărute între triburile africane. În Nigeria, spre exemplu, s-a înregistrat o creştere de peste 60 la sută a asasinatelor comise de grupări musulmane radicale, cum ar fi Boko Haram. Oricum, creştinii sunt în pericol zilnic în Orientul Mijlociu, inclusiv în Irak şi Siria. Coreea de Nord este renumită şi ea pentru intoleranţa şi cruzimea faţă de creştini, potrivit studiului. Conform unui raport anual lansat de Release International, un grup dedicat creştinilor persecutaţi din întreaga lume, cea mai mare ameninţare pentru creştini vine din lumea islamică cu guverne ostile şi grupări militante. În plus, atacurile militanţilor hinduşi au crescut în India, iar în China congregaţii sunt supuse unor presiuni constante din partea guvernului. Atacuri violente împotriva creştinilor au loc şi în ţări ca Iran, nordul Nigeriei sau Pakistan, potrivit raportului citat..

Breivik a făcut salutul nazist în instanţă

Anders Behring Breivik, condamnat pentru masacrul de la pe insula Utoya, din 2011, a făcut salutul nazist în instanţă ieri, în deschiderea unui proces privind drepturile sale în detenţie. Breivik, îmbrăcat în costum negru şi cu cravată, şi-a ridicat braţul drept pentru a face salutul nazist la intrarea în sala de judecată improvizată într-o sală de sport a închisorii unde stă într-o celulă cu trei camere. El a făcut un salut similar în martie, când a dat în judecată statul norvegian pe care l-a acuzat de încălcarea drepturilor omului în cazul său. Justiţia a decis atunci că Breivik a fost supus  la tratamente “inumane şi degradante”, pentru că a fost ţinut prea izolat.
În prezent, statul norvegian a lansat un nou proces pentru a casa decizia.
Anders Breivik ispăseşte o pedeapsă de 21 de ani în spatele gratiilor, care poate să fie majorată dacă după această perioadă instanţa decide că reprezintă încă un pericol pentru societate. În penitenciar, Breivik are la dispoziţie o celulă cu trei camere, echipată cu două duşuri, două televizoare, un Xbox, un Playstation, o maşină de scris, cărţi şi ziare.
Totuşi, avocatul criminalului susţine că acesta a început să aibă probleme psihice din cauza izolării. Breivik le reproşează autorităţilor faptul că i-ar fi citită corespondenţa. Pe de altă parte, responsabilii penitenciarului afirmă că numai aşa pot să se asigure că Breivik nu va recruta adepţi.
În anul 2011, Breivik a detonat o bombă lângă clădirea Guvernului din Oslo, unde a ucis opt oameni şi a rănit alţi 200. Apoi a mers pe insula Utoya, unde avea loc şcoala de vară a Partidului Laburist, la care luau parte adolescenţi, şi a deschis focul la întâmplare. A ucis 69 de oameni.

Columbia: 11 persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui pod

Autorităţile columbiene au anunţat că 11 persoane şi-au pierdut viaţa ieri dimineaţă, după ce un pod suspendat s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Villavicencio, situată la aproximativ 115 kilometri sud-est de metropola Bogota. De asemenea, mai multe persoane au fost rănite în incident, scrie BBC.  Imaginile de pe reţelele sociale au surprins prăbuşirea structurii, construită din bucăţi de lemn şi frânghie. Martorii susţin că una dintre frânghii s-a rupt în timp ce peste 20 de persoane traversau podul suspendat din apropiere de Villavicencio. Mai multe persoane au reuşit să se salveze, însă printre victime s-au numărat şi copii, care au căzut în prăpastie. Primarul Hilton Gutierrez susţine că podul suspendat s-a prăbuşit din cauza numărului mare de persoane care au încercat să traverseze în acelaşi timp, precizând că aproape 30 de persoane erau pe pod în momentul tragediei. Un localnic susţine că proprietarii unui magazin din apropiere cereau 2.000 de pesos (aproximativ 70 de cenţi) de la fiecare persoană care voia să treacă podul suspendat.

Facebook va afişa reclame în cadrul clipurilor video

Facebook va începe să monetizeze conţinutul video din cadrul propriei reţele sociale, prin afişarea de reclame. După ce timp de mai bine de doi ani s-a concentrat pe creşterea cantităţii, dar şi a calităţii conţinutului video, Facebook urmează să treacă la pasul următor: monetizarea acestui tip de conţinut prin afişarea de reclame. Conform unor surse anonime din industrie, Facebook va începe în curând să testeze afişarea reclamelor în cadrul conţinutului video. Aceste reclame ar urma să fie afişate după cel puţin 20 de secunde şi doar pentru clipurile video care au peste 90 de secunde. Facebook va împărţi veniturile din acest tip de reclame cu creatorii de conţinut. Aceştia din urmă vor primi 55% din veniturile generate de reclamele afişate în propriile clipuri video. Acelaşi procent este oferit şi de principalul concurent pentru Facebook pe partea video, YouTube.
Este cunoscut faptul că Mark Zuckerberg nu a fost de acord ca Facebook să afişeze reclame pre-roll - acel tip de reclame care preced clipurile video. Această abordare se potriveşte viziunii şefului companiei şi se poate dovedi şi motivatoare pentru creatorii de conţinut.
Astfel, creatorii de conţinut vor fi motivaţi să dezvolte conţinut de calitate. Fără reclame pre-roll, afişarea reclamelor din timpul clipurilor va avea loc doar dacă utilizatorul va viziona cel puţin 20 de secunde dintr-un clip video. Această condiţie va fi îndeplinită doar dacă clipul video are calitatea necesară pentru nu plictisi utilizatorul în mai puţin de 20 de secunde.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.