Internațional

Viscolul şi gerul au izolat sate şi au dat peste cap traficul rutier şi aerian în Europa

Ziarul de Vrancea
8 ian 2017 463 vizualizări
Viscolul şi gerul au izolat sate şi au provocat pene de curent masive, în condiţiile în care valul de frig continuă să afecteze majoritatea estului Europei pentru a patra zi consecutiv, relatează Associated Press.

 Zeci de sate din regiunea sârbă Pestar erau izolate duminică din cauza zăpezii, ceea ce a dus la evacuarea a circa 100 de oameni de către serviciile de urgenţă. Numeroase sate din nordul Bulgariei au rămas fără electricitate şii apă. Pene de curent au fost înregistrate şi în zone din Bosnia şi Serbia. Temperaturile de până la minus 26 de grade Celsius au făcut ca unele râuri să îngheţe, iar poleiul şi zăpada au blocat traficul rutier şi au dus la anularea a numeroase zboruri din regiune. Poliţia din Bulgaria a anunţat că un tren de pasageri a deraiat duminică, după ce a lovit un nămete. Accidentul, care nu s-a soldat cu victime, a avut loc în centrul ţării. Mai multe trenuri din ţară au avut întârzieri şi de cinci ore din cauza condiţiilor meteo, anunţă Sofia News Agency. Autorităţile au emis cod portocaliu de ger pentru ziua de duminică în patru regiuni din ţară : capitala şi regiunea sa, Pernik şi Kyiustendil. Mercurul din termometre ar urma să scadă la minus 21 de grade Celsius. Un strat gros de zăpadă a acoperit Istanbulul pentru a doua zi la rând duminică, ceea ce a dus la anularea a sute de zboruri, afectând mii de pasageri. Ninsorile urmau să scadă în intensitate în cursul zile de duminică, dar temperaturile vor rămâne mult sub pragul îngheţului, neobişnuit de rece pentru această perioadă a anului. Compania Turkish Airlines a anulat peste 600 de zboruri, inclusiv toate cursele interne de duminică, în timp ce continuă eforturile de a curăţat zăpada de pe Aeroportul Internaţional Ataturk. Directorul general al Turkish Airlines, Bilal Eksi, a anunţat pe contul său de Twittr că peste 10.000 de pasageri care nu pot ajunge la Istanbul şi peste 5.000 care nu pot pleca din metropolă au fost cazaţi în hoteluri. În Italia, opt persoane fără adăpost au murit de frig în ultimele zile. “În aceste zile atât de reci mă gândesc şi că invit pe toţi să vă gândiţi la persoanele care trăiesc în stradă, lovite de frig şi de multe ori de indiferenţă. Din păcate, unii nu au supravieţuit. Să ne rugăm pentru ei şi să îi cerem Domnului să ne înmoaie sufletul pentru a-i putea ajuta”, a spus Papa Francisc în cursul predicii de duminică din Piazza San Pietro, relatează La Repubblica.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.