Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Arma folosită de Anis Amri la Milano este aceeaşi cu care a fost ucis Lukasz Urban

Ziarul de Vrancea
4 ian 2017 312 vizualizări
Arma folosită la Milano de Anis Amri, presupusul autor al atentatului de pe 19 decembrie, de la Berlin, soldat cu 12 morţi, este cea cu care a fost ucis şoferul polonez al camionului care a intrat în mulţimea strânsă la Târgul de Crăciun, a anunţat ieri Poliţia italiană.

Criminaliştii italieni au ajuns la această concluzie după analizarea gloanţelor trase la Berlin şi la Milano, unde Amri a deschis focul asupra unui poliţist, înainte de a fi ucis. Acest lucru înseamnă că tunisianul de 24 de ani a traversat mai multe ţări din Europa înarmat. Autorităţile italiene, în colaborare cu anchetatorii germani, încearcă în prezent să stabilească dacă aceeaşi armă a fost folosită pentru a comite şi alte crime. Pe 19 decembrie, în jurul orei locale 20 (21 ora României), un vehicul a intrat în oamenii strânşi la Târgul de Crăciun din Berlin. Vehiculul a avansat în mulţime între 50 şi 80 de metri. Înainte de atac, Anis Amri l-a ucis pe şoferul de drept al camionul, un polonez.
După atentat, Amri a fugit din Germania în Franţa, aparent via Olanda, iar din Franţa în Italia, unde a fost ucis de poliţişti. Autorităţile verifică în prezent dacă teroristul, care a jurat credinţă organizaţiei Statul Islamic, a avut complici.

Hollande ar fi aprobat 40 de operaţiuni secrete de asasinare a teroriştilor

Preşedintele francez Francois Hollande ar fi aprobat în ultimii trei ani 40 de operaţiuni secrete de asasinare a teroriştilor din Africa şi Orientul Mijlociu, relatează L’Express. Aceste operaţiuni numite „Homo” au ca scop uciderea unor lideri terorişti sau a autorilor de atentate şi sunt desfăşurate de regulă de Direcţia Generală pentru Securitate Externă (DGSE).
Potrivit unei cărţi numite „Erreurs Fatales” (Greşeli Fatale), scrisă de jurnalistul free-lancer Vincent Nouzille, autorităţile franceze realizează periodic liste nominale cu teroriştii care trebuie eliminaţi, pe care i le trimite pentru aprobare preşedintelui Francois Hollande. „Înconjurat de consilieri militari înclinaţi mai degrabă spre acţiuni, Francois Hollande a dat ordine clare şefilor Statelor Majore ale armatei şi DGSE în această privinţă: au aprobarea sa să ucidă în străinătate, inclusiv ilegal, «lideri terorişti» şi alţi presupuşi inamici ai Franţei”, a scris jurnalistul, precizând că măsura vizează Siria, Irakul, Mauritania, Mali, Niger, Ciad şi Sudan .
Potrivit lui Nouzille, „cel puţin 40 de ţinte de mare importanţă au fost executate în străinătate între 2013 şi 2016, fie de către armată, fie de DGSE, fie, indirect, de către ţări aliate pe baza informaţiilor oferite de Franţa”. “Acest lucru înseamnă circa o operaţiune pe lună – un ritm fără precedent de la sfârşitul anilor ’50, în epoca războiului din Algeria”, adaugă jurnalistul.
Le Monde pune sub semnul întrebării legalitatea acestor operaţiuni. O notă din noiembrie 2015 obţinută de cotidian evocă „execuţii extrajudiciare”, care sunt clasificate drept „top secret – apărare”. Anterior, Hollande a recunoscut că a autorizat patru operaţiuni „Homo”.

Abuzul de alcool creşte cu 40% riscul de atac de cord

Consumul excesiv de alcool poate creşte riscul de atac de cord şi de apariţie a altor probleme cardiace, conform unui studiu realizat recent de o echipă de cercetători americani. Acest lucru a fost observat şi în cazul persoanelor care nu prezintă un risc crescut pentru astfel de probleme de sănătate determinat de istoricul familial. Abuzul de alcool creşte cu 40% riscul de atac de cord, potrivit concluziilor studiului realizat la Universitatea din California, care a luat în calcul şi alţi factori de risc pentru boli de inimă precum fumatul, obezitatea şi diabetul. De asemenea, acest obicei a fost asociat cu un risc dublu de fibrilaţie atrială, sau bătăi neregulate ale inimii, şi cu un risc de 2,3 ori mai mare de a dezvolta insuficienţă cardiacă congestivă, o tulburare a dinamicii contracţiei muşchiului cardiac.
Deşi studii anterioare au relevat că un consum de alcool ocazional şi chiar zilnic are un efect pozitiv asupra sănătăţii, aceste descoperiri recente ''ar trebui să reducă la tăcere noţiunea că a bea mai mult este mai bine pentru sănătate'', după cum susţine autorul principal al studiului, dr. Gregory Marcus, de la Universitatea din California, San Francisco.
''Consumul excesiv de alcool poate fi aparent «justificat» de unii indivizi care invocă pretinse beneficii asupra inimii'', notează Marcus pentru Reuters. ''Noi am demonstrat aici nu numai că un consum excesiv de alcool creşte în mod semnificativ riscul de fibrilaţie atrială şi de insuficienţă cardiacă, ci şi de atac de inimă, chiar acel fenomen în cazul căruia date anterioare sugerau că riscul ar putea scădea prin consumul moderat de alcool'', a adăugat acesta.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.