Internațional

Un înalt oficial din Siberia, acuzat pentru moartea a 77 de ruşi

Ziarul de Vrancea
27 dec 2016 599 vizualizări
Autorităţile ruse au anunţat marţi că au lansat o anchetă penală vizând un înalt oficial regional din Siberia, după ce cel puţin 77 de oameni au murit în urma consumului de ulei de baie cu metanol, relatează Reuters

Potrivit Comisiei ruse de Anchetă, viceministrul pentru teren din Guvernul regional Irkuţk, Ievghenia Nefedova, a fost inculpată pentru neglijenţă în acest dosar. În noiembrie, cu o lună înainte de incident, ea ar fi primit dovezi că un teren al statului este folosit ilegal pentru vânzarea ilegală de alcool, au afirmat anchetatorii. “Avea toate prerogativele şi justificarea necesare pentru a cere instanţei să anuleze contractul (de închiriere – n.r.) (…). Însă Nefedova nu a făcut decât să dea o amendă”, se arată într-un comunicat. Autorităţile au reţinut până acum 23 de persoane, iar preşedintele Vladimir Putin a cerut înăsprirea controalelor privind producţia şi vânzarea de băuturi, medicamente, parfumuri şi alte lichide care conţin alcool în cantităţi importante. Majoritatea victimelor au între 35 şi 50 de ani. Un supravieţuitor de 33 de ani a povestit că a băut numai o cantitate mică de ulei de baie, dar a doua zi şi-a pierdut vederea. Poliţia a descoperit anterior atelierul ilegal unde era produs uleiul de baie şi i-a arestat pe proprietari. Potrivit autorităţilor, pe eticheta uleiului scrie că nu trebuie băut, deoarece conţine metanol, o substanţă toxică folosită cu antigel. Unii beau, însă, metanol deoarece este ieftin. Potrivit Siberian Times, otrăvirea în masă “este cel mai grav astfel de caz din istoria modernă a Rusiei”. Preţul vodcăi vândute legal în Rusia a crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că milioane de ruşi săraci apelează la produse contrafăcute.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.