Internațional

“Mail Online”, obligat la daune de 150.000 de lire sterline unei familii musulmane

Ziarul de Vrancea
20 dec 2016 186 vizualizări
Mail Online, site-ul publicaţiei tabloide Daily Mail, a fost obligat să plătească daune în valoare de 150.000 de lire sterline (178.800 euro) unei familii musulmane din Marea Britanie, după ce membrii acesteia au fost împiedicaţi de autorităţile americane să viziteze parcul Disneyland din Los Angeles şi au fost acuzaţi de extremism, într-un articol semnat de jurnalista Katie Hopkins.

Articolul a fost publicat în luna decembrie a anului trecut şi a arătat că autorităţile americane au avut dreptate să interzică accesul familiei - formată din Mohammed Tariq Mahmood, fratele său, Mohammed Zahid Mahmood şi nouă copii, să ajungă în Los Angeles pentru a vizita Disneyland. Jurnalista a sugerat, de asemenea, că cei doi fraţi sunt extremişti şi au legături cu gruparea terirostă al-Qaida.
”Noi şi Katie Hopkins îi cerem scuze familiei Mahmood pentru neplăcerile cauzate şi am fost de acord să îi plătim daune considerabile, precum şi costurile legale”, au transmis reprezentanţii Mail Online într-un mesaj publicat duminică. În articolul său, Katie Hopkins a sugerat că motivul pentru care familia a vizitat Statele Unite ale Americii a fost unul fals, iar ea i-ar fi oprit de la îmbarcarea în aeroportul Gatwick.
Jurnalista a mai publicat un articol, după o săptămână, în care a sugerat în mod eronat că fiul lui Mohammed Tariq Mahmood, Hamza, ar fi responsabil pentru o pagină de Facebook care ar fi avut conţinut extremist.
Cei doi fraţi au spus că sunt încântaţi că în cele din urmă, după o perioadă îndelungată, Mail Online şi Katie Hopkins au acceptat că acuzaţiile sunt false.
Katie Hopkins a fost angajată la Mail Online în septembrie 2015, de la The Sun, unde a fost criticată de mai multe ori pentru articole ofensatoare, între care s-a numărat unul în care a comparat refugiaţii care solicită azil cu gândacii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.