Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Bilanţul dublului atentat de la Istanbul a crescut la 38 de morţi

Ziarul de Vrancea
11 dec 2016 238 vizualizări
Bilanţul deceselor provocate de dublul atentat de sâmbătă, de la Istanbul, a crescut la 38 de morţi, dintre care 30 de ofiţeri de poliţie, au anunţat ieri autorităţile.

Vicepremierul Numan Kurtulmus a declarat că militanţii kurzi din PKK par să se afle în spatele atacului. Nimeni nu a revendicat atacul, însă exploziile au avut loc la mai puţin de o săptămână după ce organizaţia teroristă Statul Islamic şi-a îndemnat susţinătorii să vizeze “instituţiile de securitate, militare, economice şi de presă” din Turcia. Pe de altă parte, militanţii kurzi din PKK au, de regulă, ca ţină forţele de ordine.
Două explozii au avut loc la mai puţin de un minut una de cealaltă, iar autorităţile vorbesc de un atac coordonat vizând forţele de ordine.
Mai întâi, o maşină-capcană a explodat în apropiere de stadionul Vodafone Arena, unde joacă echipa de fotbal Beşiktaş. Explozia a vizat locul unde se adunau ofiţerii care asiguraseră paza meciului Beşiktaş- Bursaspor.
Patruzeci şi cinci de secunde mai târziu, un kamikaze s-a detonat, în timp ce era înconjurat de poliţişti, în parcul Macka, din apropiere.
Ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, a declarat că 10 oameni au fost reţinuţi în urma dovezilor obţinute din maşina detonată, dar nu a oferit indicii privind cine ar putea fi în spatele atacurilor.

Peste jumătate dintre germani consideră refugiaţii principala problemă a ţării

Peste jumătate dintre germani consideră refugiaţii şi integrarea lor drept cea mai mare problemă a Germaniei, arată un sondaj de opinie citat de Reuters. Sondajul realizat de institutul Forschungsgruppe Wahlen pentru postul ZDF arată că 58% dintre germani consideră refugiaţii şi integrarea cea mai mare problemă cu care se confruntă Germania. Pe de altă parte, 50% dintre persoanele intervievate spun că autorităţile fac o treabă bună în privinţa politicii faţă de refugiaţi, în timp ce alte 45% spun că realizările sale în acest domeniu sunt “destul de slabe”. Aproape două treimi dintre nemţi sunt îngrijoraţi că banii cheltuiţi pentru refugiaţi sunt tăiaţi din alte părţi, în timp ce 52% cred că migraţia va duce la o creştere a criminalităţii. Circa 30% se tem că valorile culturale şi sociale germane sunt în pericol din cauza refugiaţilor.
Studiul a fost realizat în perioada 6-8 decembrie, pe un eşantion de 1.234 de persoane

Dispută între CIA şi FBI pe tema sprijinului acordat de Putin lui Trump

Directorul FBI, James Comey, ştia că Moscova se implică în procesul electoral american pentru a-l favoriza pe Donald Trump şi ar trebui să demisioneze, a acuzat şeful minorităţii democrat din Senat, Harry Reid.
“FBI dispune de aceste informaţii de mult timp”, a spus Reid. “Dar Comey, care este republican, a refuzat să divulge aceste informaţii privind interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale”, a adăugat el. În aceste condiţii, Senatul şi alte agenţii guvernamentale, în special cele însărcinate cu securitatea naţională, ar trebui “să lanseze o anchetă vizându-l pe Comey”, pentru că “este vorba de o chestiune de securitate”, consideră politicianul democrat. Cu toate acestea, nu trebuie ca Procurorul General al SUA, Loretta Lynch, sub autoritatea căreia se află FBI, să îl demită pe directorul Biroului Federal de Informaţii, din punctul de vedere ale lui Reid. “Ar fi acţiune inutilă”, consideră oficialul, care îl acuză pe Comey că a “abandonat ţara din motive de partid”. Liderul democrat l-a numit pe directorul FBI “noul J. Edgar Hoover”, comparându-l cu fostul director FBI (1935-1972), cunoscut pentru şi-a spionat oponenţii politici.
James Comey s-a mai aflat în centrul unei controverse când a dezvăluit, pe ultima sută de metri a campaniei prezidenţiale, că a descoperit noi e-mailuri privind scandalul în care a fost implicată candidata democrată Hillary Clinton, relansând polemica. La începutul lunii octombrie, Departamentul pentru Securitate Internă şi comunitatea de informaţii au conchis că Rusia a piratat conturile de e-mail ale mai multor personalităţi şi organizaţii politice, pentru a “interfera cu procesul electoral american”. Vineri, presa americană a publicat un document al CIA, potrivit căruia campania de atacuri informatice a Rusiei a vizat să îl ajute pe Trump.
Echipa de tranziţie a preşedintelui-ales şi Partidul Republican au respins sâmbătă concluziile CIA.
Preşedintele american Barack Obama a ordonat un raport amplu privind atacurile informatice din cursul campaniei.

OMS îl roagă pe Trump să extindă Obamacare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) i-a cerut, vineri, preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, să extindă Obamacare, pentru ca toţi cetăţenii americani să beneficieze de asigurare medicală.
Magnatul american va fi învestit pe 20 ianuarie în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. În campania electorală, Donald Trump a promis în repetate rânduri că va abroga Obamacare - principala realizare a preşedintelui în exerciţiu Barack Obama în domeniul reformei din sistemul naţional de sănătate american, prin care milioane de americani au beneficiat de asigurare medicală. Legea în cauză a fost însă ţinta unor critici virulente din partea Partidului Republican.
Agnes Soucat, directorul departamentului de Guvernare şi finanţare a sistemului de sănătate din cadrul OMS, a spus că există mai multe metode pentru a asigura asigurări medicale unui număr mai mare de persoane şi a spus că acest lucru ţine de ”alegeri politice”. ”Noi, cei de la OMS, încurajăm noua administraţie americană să se asigure că acest contract social va fi extins şi că toţi cetăţenii din Statele Unite vor avea acces la îngrijiri şi asigurări medicale”, a declarat Agnes Soucat, într-o conferinţă organizată la Geneva.
Statele Unite ale Americii reprezintă singura ţară din grupul celor 35 de state din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care nu asigură cetăţenilor săi o asigurare medicală universală, un element-cheie din cadrul unui proiect al ONU denumit Obiectivul pentru Dezvoltare Sustenabilă pentru 2030.
Legea ”Patient Protection and Affordable Care Act”, cunoscută sub numele de ”Obamacare”, a oferit unui număr de 25 de milioane de americani care nu aveau asigurări medicale să beneficieze de îngrijiri medicale. Reprezentanţii Partidului Republican au spus însă că această lege a generat o intervenţie ilegală a guvernului în domeniul asigurărilor medicale personale şi al industriei medicale private. Donald Trump l-a ales la sfârşitul lunii noiembrie pe republicanul Tom Price, membru în Camera Reprezentanţilor, un medic chirurg din Georgia şi critic vehement al Obamacare, în funcţia de Secretar al Sănătăţii. Tom Price susţine de multă vreme un plan ce vizează reducerile de impozit, extinderea economiilor din domeniul asigurărilor medicale şi demararea unui proces la nivel naţional care să înlocuiască Obamacare.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.