Internațional

Nivel record de imigranţi europeni în Marea Britanie înainte de Brexit

Ziarul de Vrancea
1 dec 2016 549 vizualizări
Cei mai mulţi, circa 10%, au venit din România

Marea Britanie a înregistrat un sold net de 189.000 de intrări ale unor cetăţeni europeni în cele 12 luni dinaintea referendumului asupra ieşirii din UE de la sfârşitul lui iunie 2016, cu 9.000 mai multe decât în anul precedent. Acest total este cel mai mare atins vreodată de la înfiinţarea acestor statistici, a anunţat Oficiul Naţional britanic de Statistică (ONS).
ONS a precizat că Marea Britanie a înregistrat 335.000 de intrări în aceeaşi perioadă, cu 1.000 mai puţine decât în anul precedent. Problema imigraţiei a deţinut un rol central în campania dinaintea referendumului de la 23 iunie cu privire la ieşirea regatului din Uniunea Europeană (UE).
Partidul Conservator a promis să reducă imigraţia anuală sub 100.000 de persoane, însă a eşuat să-şi onoreze acest angajament, iar numărul sosirilor au continuat să crească, imigranţii fiind atraşi de perspectiva unor locuri de muncă mai bune. Autorităţile europene le cer celor britanice să garanteze respectarea liberei circulaţii a persoanelor dacă vor să-şi păstreze accesul pe piaţa unică europeană. Premierul Theresa May s-a angajat să limiteze imigraţia de pe teritoriu Uniunii în cadrul acordului cu privire la Brexit, în contextul în care numeroşi alegători au dat vina pentru această creştere a imigraţiei pe reglementările UE cu privire la libertatea circulaţiei persoanelor. "Principalul motiv din cauza căruia oamenii vin în Regatul Unit sunt locurile de muncă şi a existat o creştere semnificativă a (numărului) persoanelor care caută un loc de muncă, în special din UE", a subliniat Nicola White, şefa pentru migraţie internaţională din cadrul ONS. România a devenit ţara din care provin frecvent imigranţii sosiţi în Marea Britanie în 2015, reprezentând 10% dintre toţi imigranţii, a precizat ONS.
Până în 2013, românilor şi bulgarilor le-au fost impuse interdicţii pe piaţa muncii din Marea Britanie.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.