Internațional

Cel puţin 146 de morţi după accidentul feroviar din India

Ziarul de Vrancea
21 nov 2016 581 vizualizări
Salvatori indieni verificau ieri ultimele vagoane contorsionate ale trenului deraiat, în căutarea corpurilor victimelor acestei tragedii, al cărei bilanţ a ajuns la cel puţin 146 de morţi şi peste 200 de răniţi. Paisprezece vagoane au deraiat la Pukhrayan, un oraş din statul Uttar Pradesh, situat la 65 de kilometri de Kanpur. Trenul transporta aproximativ 500 de persoane şi asigura o legătură între Patna, în nord-estul Indiei, şi Indore, în centru.

Cauza accidentului, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce pasagerii dormeau, nu a fost stabilită încă. O parte a garniturii s-a transformat într-un morman de fiare, iar mulţi pasageri au rămas blocaţi înăuntru, motiv pentru care bilanţul final poate creşte, potrivit unui reprezentant al căilor ferate de la New Delhi.
Potrivit lui Amit Malvi, un reprezentant al căilor ferate, peste 150 de persoane au fost internate în spitale guvernamentale, iar multe sunt în stare gravă. Autorităţile anchetează pista unei şine rupte. Douăzeci şi trei de milioane de persoane iau trenul zilnic în India, unde reţeaua este îmbătrânită şi prost întreţinută. Câteva mii de persoane mor anual în accidente feroviare, în pofida unei viteze medii de 50 de kilometri pe oră..


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.