Internațional

Papa Francisc: Toţi preoţii romano-catolici pot să ierte păcatul avortului

Ziarul de Vrancea
21 nov 2016 399 vizualizări
Papa Francisc a extins, ieri, pentru totdeauna, la nivelul tuturor preoţilor romano-catolici, puterea de a ierta păcatul avortului, un drept ce era rezervat până acum doar episcopilor şi unor duhovnici cu rang special.

Papa Francisc, care a făcut din decizia sa de a transforma Biserica Romano-Catolică într-o instituţie mai inclusivă şi mai iertătoare o caracteristică a mandatului său papal, a făcut acest anunţ prin intermediul unui document denumit ”scrisoare apostolică”. Suveranul pontif a spus: ”Vreau să reafirm cu fermitate că avortul este un păcat grav, deoarece înseamnă sacrificarea unei vieţi nevinovate, dar nu există niciun păcat la care mila Domnului nu poate să ajungă şi pe care nu poate să îl şteargă atunci când găseşte o inimă care se căieşte şi care vrea să se reîmpace cu Dumnezeu”. ”Aşadar ofer tuturor preoţilor, în virtutea ministeriatului lor, facultatea de a le absolvi de vină pe toate persoanele care au comis păcatul de a face avort. Dispoziţia pe care o anunţasem deja în această privinţă, limitată la durata Anului Sfânt, a fost în acest fel extinsă”, a adăugat suveranul pontif.
Potrivit credinţelor romano-catolice, avortul este considerat un păcat atât de grav, încât persoanele care îl fac sau contribuie la îndeplinirea lui riscă o excomunicare automată, până când păcatul le este iertat în urma unei confesiuni. În trecut, doar un episcop sau un dohovnic special desemnat într-o dioceză puteau să ofere iertarea pentru comiterea unui avort.
Într-un document emis în 2015, papa Francisc a descris ”chinul existenţial şi moral” suportat de femeile care decid să facă întrerupere de sarcină şi a spus că s-a întâlnit cu ”multe femei care poartă în inimile lor cicitricea acelei decizii agonizante şi dureroase”.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.