Internațional

Deputat CDU: Merkel va candida pentru al patrulea mandat de cancelar

Ziarul de Vrancea
16 nov 2016 501 vizualizări
Cancelarul german Angela Merkel va candida pentru al patrulea mandat în alegerile legislative din septembrie 2017, a declarat unul dintre apropiaţii ei pentru CNN.

"Ea va candida la postul de cancelar", a declarat creştin-democratul Norbert Röttgen, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Bundestagului (Parlamentul federal). Însă Merkel nu a făcut până în prezent un astfel de anunţ. "Ea este absolut hotărâtă, dispusă şi pregătită să contribuie la consolidarea ordinii internaţionale liberale", a continuat acest apropiat al lui Merkel. "Cancelarul este una dintre pietrele de temelie a acestui concept politic al unui Occident care acţionează ca un actor mondial. Ea va candida, aşadar, va acţiona ca un lider responsabil", a adăugat el.
Potrivit presei germane, Angela Merkel, care ocupă acest post din 2005, ar putea să-şi anunţe duminică decizia de a candida pentru al patrulea mandat, în faţa instanţelor de conducere ale Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea sa. "Însă nu putem să îl considerăm pe cancelar drept ultima persoană rămasă în picioare", a avertizat Norbert Röttgen, în contextul în care Angela Merkel a fost catalogată drept "liderul lumii libere" în urma alegerii lui Donald Trump în Statele Unite. "Ar fi imposibil să se conteze pe o singură persoană. Avem nevoie de Occident, iar Occidentul este indispensabil", a subliniat el.
Potrivit AP, Peter Tauber, secretarul general al CDU, a declarat pentru presă, la Berlin, că Merkel nu a spus încă când ar putea să facă acest anunţ. Însă el şi-a exprimat speranţa că ea va candida din nou.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.