Internațional

Campanie de ev mediu a rusofililor în Republica Moldova: Maia Sandu, lesbiană, stearpă şi ucigaşă de copii

Ziarul de Vrancea
4 nov 2016 2264 vizualizări
Candidatul Moscovei la alegerile prezidenţiale din Moldova a sugerat că Maia Sandu face parte dintr-o minoritate sexuală şi se face responsabilă de moartea a sute de elevi pe vremea cand conducea ministerul Educaţiei n în sprijinul lui Dodon a sărit şi un prelat moldovean, cu acuzaţii care amintesc de campania PSD din 2014 n "Eu sunt creştină, răspandiţi minciuni", a reacţionat Maia Sandu

Igor Dodon, candidatul susţinut de Moscova în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, a început să folosească una dintre temele favorite ale propagandei ruseşti: valorile tradiţionale versus minorităţile sexuale. Dodon a sugerat în timpul unei dezbateri de la Pro TV Chişinău că Maia Sandu ar fi lesbiană şi i-a cerut să spună de ce susţine comunitatea LGBT.
Maia Sandu a respins insinuările lui Dodon şi l-a acuzat pe contracandidatul său că răspandeşte "minciuni" pentru a speria şi a diviza cetăţenii moldoveni. "Să-l întrebăm pe mitropolitul Moldovei, am aici scrisoarea mitropolitului Moldovei care îmi mulţumeşte pentru colaborare în perioada în care eram ministru. Eu sunt creştină, răspandiţi minciuni. Minciuna şi hoţia sunt păcatele cele mai mari. Valori creştine nu înseamnă să te duci la biserică să îţi faci poze. Vă rog să nu credeţi minciunile pe care le răspandesc Dodon şi partidul lui. Ei încearcă să ne sperie, să ne divizeze, el nu poate să fie un preşedinte al tuturor oamenilor", a răspuns candidatul proeuropean. Dodon a spus la finalul schimbului de replici că "lăsăm acest subiect pentru data viitoare".
Amorsarea acestei dezbateri vine pe fondul apariţiei unor afişe de campanie în care Maia Sandu e acuzată că ar fi lesbiană. Tema minorităţilor sexuale e una extrem de sensibilă în societăţi precum Republica Moldova sau România, unde o parte însemnată a cetăţenilor se poziţionează în apărarea valorilor tradiţionale, la fel ca şi bisericile ortodoxe din ambele ţări.

400 de elevi s-au sinucis, după instalarea camerelor video la Bacalaureat

Igor Dodon a lansat vineri un nou atac la adresa rivalei sale proeuropene, susţinând că aceasta este vinovată de sinuciderea a 400 de elevi în perioada în care a condus ministerul Educaţiei. Dodon a explicat că rata ridicată de sinucideri se datorează reformelor implementate de Maia Sandu, inclusiv prin introducerea camerelor de supraveghere la examenul de Bacalaureat, informează Agora.md ”În perioada cât Maia Sandu a fost la ministerul Educaţiei, în premieră, în anii 2012-2015 au fost înregistrate peste 400 de cazuri de suicid şi tentative de suicid la copii. Acesta este rezultatul reformelor”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei intervenţii televizate la Pro TV Chişinău. Dodon a explicat că la creşterea ratei de suicid în rândul minorilor a contribuit esenţial introducerea camerelor de supraveghere la examenul de Bacalaureat. Însă, Maia Sandu a catalogat declaraţiile socialistului ca fiind minciuni, susţinând că acesta se ocupă cu propagarea minciunilor, în loc să vorbească despre reformele făcute la ministerul Educaţiei. De asemenea, comentariile prezidenţiabilului socialist au generat o dezbatere în societatea moldovenească cu privire la datele prezentate de Dodon.

Curăţenia sufletească şi axa normalităţii
 
A urmat apoi un alt atac suburban la adresa candidatului reformist Maia Sandu, de această dată din partea unui controversat preot subordonat Patriarhiei Moscovei. Episcopul Marchel a spus că Maia Sandu este "stearpă" şi împotriva bisericii. Marchel este episcop de Bălţi şi Făleşti şi se află în subordinea Patriarhiei Moscovei. „Avem de ales un preşedinte din două candidaturi. Un creştin sau un necreştin. Un patriot sau un nepatriot. ... Despre atitudinea unui candidat, Igor Dodon, pe care-l credem creştin şi patriot, nu o să vorbesc mult, pentru că e normal să ai o atitudine faţă de biserică, credinţă şi valorile naţionale, aşa cum o are el. Dar despre atitudinea doamnei Sandu, al doilea candidat care aspiră la funcţia de preşedinte… Atitudinea ei faţă de moralitatea creştină, faţă de curăţenia sufletească, faţă de tot ce este sfant pare să fie abătută mult de la axa normalităţii. Anume asta ne-a scos din casele noastre, ca să venim să ne împărtăşim cu îngrijorarea noastră cu dumneavoastră”, a declarat Machel alături de alţi trei preoţi, citat de ZiarulNational.md.
El este catalogat într-un amplu articol din New York Times drept "aflat în avangarda cauzei anti-europene din Republica Moldova".
Atacul preotului moldovean aminteşte de cel al Gabrielei Firea la adresa lui Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale din 2014. PSD a dus atunci o campanie negativă la adresa lui Iohannis, atacat pe motiv că nu e roman şi că nu e familist. Firea a spus că "A fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii...".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Etienne le grand, acum 2727 zile, 6 ore, 54 minute, 45 secunde
Sa inteleg ca tot pe acolo suntem si noi, ca in 2014 la fel era discursul psd-ist la adresa lui K.J.! Aaa, noi am evoluat, au trecut la atacuri impotriva " sorosistilor", a strainilor....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.