Internațional

Papa Francisc: Suedia, o ţară "binecuvântată" pentru că a acceptat migranţi

Ziarul de Vrancea
1 nov 2016 697 vizualizări
Paradoxal, refugiaţii au îngroşat numărul catolicilor din această ţară, predominant atee

Papa Francisc a declarat ieri, într-o slujbă oficiată în Suedia, în faţa a 15.000 de credincioşi, că ţara nordică este „binecuvântată” pentru că a acceptat cu braţele deschise numeroşi migranţi anul trecut. Oamenii, majoritatea imigranţi din America Latină, Orientul Mijlociu şi Asia, au înfruntat ploaia rece pentru a-l asculta pe Papă. Principalul obiectiv al vizitei de două zile a Papei în Suedia, ţară unde majoritatea populaţiei este atee şi unde comunitatea catolică este formată în cea mai mare parte din imigranţi, a fost să ia parte la comemorarea comună cu luteranii a împlinirii a 500 de ani de la începutul Reformei Protestante. După ceremonia inter-religioasă istorică, ce a avut loc luni, Papa s-a concentrat ieri pe migranţi. El a salutat faptul că Suedia a acceptat zeci de mii de solicitanţi de azil anul trecut, spre deosebire de multe alte ţări europene.
În faţa celor aproximativ 15.000 de credincioşi care au asistat la slujba organizată pe un stadion de fotbal, Suveranul Pontif a enumerat Fericirile, dar a adăugat câteva precizări moderne. „Binecuvântaţi sunt cei care se uită în ochii celor abandonaţi şi marginalizaţi şi le sunt aproape”, a spus Papa argentinian. „Binecuvântaţi sunt cei care renunţă la confortul lor pentru a-i ajuta pe alţii”, a adăugat el. Liderul Bisericii Catolice a lăudat Suedia şi pentru eforturile de a contracara schimbarea climatică. „Binecuvântaţi sunt cei care apără şi au grijă de casa noastră comună”, a spus el. Predica a avut un simbolism deosebit la Malmo, care a devenit un refugiu pentru mii de imigranţi care au fugit de războaiele din Orientul Mijlociu în ultimii ani. Suedia a acceptat anul trecut 163.000 de solicianţi de azil.

Suedezii nu înţelegeau de ce poartă oamenii cruciliţe la gat

Atitudinea faţă de migranţi a început să se schimbe, însă, iar tot mai mulţi suedezi au început să se teamă de o creştere de infracţiunilor comise de străini, în special agresiuni sexuale, dar şi de povara pe care o reprezintă migranţii pentru sistemul de ajutoare sociale. De asemenea, slujba a reprezentat o încurajare pentru comunitatea catolică suedeză, care numără circa 150.000 de oameni, din totalul de 10 milioane de locuitori ai Suediei.
“În urmă cu aproximativ un deceniu, oamenii nu se simţeau bine nici când purtau cruciuliţe la gât, pentru că trebuiau să le explice suedezilor ceva ce aceştia nu înţelegeau”, a declarat Josephine Kabogoza-Muksoke, o catolică născută în Uganda, care a asistat la ceremonie. „Acest lucru nu mai este valabil acum. Catolicii sunt mai încrezători şi suntem mai mulţi – datorită imigraţiei”, a adăugat ea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.