Internațional

Italia a fost afectată de cel mai puternic seism din ultimii 36 de ani

Ziarul de Vrancea
30 oct 2016 603 vizualizări
Seismul a avut magnitudinea 6,5 u pană la ora transmiterii acestei ştiri autorităţile italiene nu au raportat morţi, ci numai răniţi


Italia a fost afectată de cel mai puternic seism din ultimii 36 de ani
u seismul a avut magnitudinea 6,5 u pană la ora transmiterii acestei ştiri autorităţile italiene nu au raportat morţi, ci numai răniţi
Italia a fost afectată ieri dimineaţă de un seism cu magnitudinea 6,5, cel mai puternic din ultimii 36 de ani din Peninsulă şi al patrulea în decurs de o săptămană, relatează Reuters şi Corriere della Sera, precizand că zeci de clădiri s-au prăbuşit, dar, din fericire, nu există decese. Seismul, produs la ora locală 7.40 (8.40 ora Romaniei), a avut epicentrul în apropiere de oraşul istoric Norcia, din regiunea Umbria, la circa 100 de kilometri distanţă de oraşul universitar Perugia şi la 134 de kilometri distanţă de Roma. Cutremurul s-a produs la o adancime de 10 kilometri. Locuitorii din Norcia, speriaţi, au ieşit pe străzi, iar Basilica St. Benedict, din secolul al XIII-lea, s-a prăbuşit. Disperaţi, călugării şi localnicii au căzut în genunchi în faţa ruinelor, pentru a se ruga. „Este o tragedie. Este lovitura de graţie. Biserica este distrusă”, a declarat episcopul Renato Boccardo, din Norcia, pentru Reuters.“Toată lumea este blocată într-o stare fără sfarşit de frică şi stres. Sunt la capătul puterilor”, a spus Boccardo, referindu-se la miile de replice seismice care au zguduit zona din august, inclusiv două cutremure miercuri. Distrugerea bisericii din Norcia a fost cea mai mare pierdere pentru patrimoniul artistic al Italiei după 1997, cand un seism a dus la prăbuşirea plafonului Basilicii St. Francis de Assisi, aflată la 80 de kilometri mai la nord. Biserica, care era centrul spiritual, istoric şi turistic al Norcia, a fost construită pe locul unde s-au născut fondatorul ordinului monastic Benedictin şi sora sa, Santa Scolastica, în 480. Basilica şi complexul monastic care o înconjoară datează din secolul al XIII-lea. Altarele ridicate în onoarea Sfantului Benedict şi surorii sale fuseseră ridicate încă din secolul al VIII-lea. Şi alte biserici au fost distruse duminică, printre care catedrala Santa Maria, din Norcia, construită în secolul al XVI-lea. Însă majoritatea locuinţelor din localitate par să fi rezistat, iar locuitorii le-au mulţumit autorităţilor locale pentru anii de investiţii făcute în protecţia antiseismică. La Castelluccio di Norcia, circa 20 de persoane sunt izolate, pentru că drumul este blocat. “Un domn a ajuns de la Macerata pentru a vedea ce este cu locuinţa sa, dar s-a rănit cand a căzut şi nu poate să meargă. Am alertat serviciile de ajutor şi aşteptăm. Dar ştim că toate drumurile sunt blocate de dăramături”, a spus proprietarul unei ferme din zonă, Augusto Coccia. “Nu s-a înregistrat nici un deces, dar există un număr de oameni răniţi”, a spus şeful Protecţiei Civile, Fabrizio Curcio, adăugand că o singură persoană este în stare gravă. La Roma, oamenii speriaţi au fugit din case, iar autorităţile au închis temporar metroul pentru a face verificări. De asemenea, Colosseumul şi restul monumentelor arheologice din capitală au fost verificate, dar nu au suferit probleme structurale. Şi Vaticanul a fost închis timp de cateva ore pentru verificări. Premierul Matteo Renzi şi-a anulat programul pentru ziua de duminică, pentru a putea coordona operaţiunile de intervenţie şi salvare. Cutremurul a fost resimţit pe tot teritoriul Italiei, dar şi în Austria, Slovenia, Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. Potrivit experţilor, seismul de duminică a fost cel mai puternic după 1980, cand un cutremur cu magnitudinea 6,9, soldat cu 2.735 de morţi.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.