MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: UE a lansat un programul refugiaţii din Turcia vor primi ajutor financiar pe card
În baza programului denumit Plasa de Urgenţă pentru Siguranţă Socială (Emergency Social Safety Net — ESSN), refugiaţii vor primi pe cardurile prepaid bani pentru a-şi acoperi cheltuielile de bază pentru cazare, hrană, şcolarizare şi asistenţă medicală.
La începutul acestui an statele Uniunii Europene au aprobat alocarea a trei miliarde de euro destinate ameliorării condiţiilor de trai pentru cei aproximativ trei milioane de migranţi aflaţi în Turcia, majoritatea sirieni, iar programul ESSN face parte din acest demers. "Astăzi am lansat cel mai mare proiect umanitar pe care UE l-a susţinut până în prezent. Acesta va furniza un venit de bază pentru un milion de refugiaţi sirieni", a declarat comisarul european pentru ajutor umanitar, Christos Stylianides.
Programul ESSN va fi implementat prin intermediul agenţiei Programul Alimentar Mondial (PAM), în parteneriat cu autorităţile de la Ankara şi cu Semiluna Roşie Turcă.
Conform acordului încheiat cu Turcia pentru stăvilirea fluxului migrator, UE s-a angajat ca în schimbul colaborării Turciei pentru stăvilirea valului de migranţi veniţi mai ales din Orientul Mijlociu să ofere acestei ţări trei miliarde de euro până în anul 2017 şi încă trei miliarde după acest an, bani destinaţi acoperirii cheltuielilor pentru refugiaţi. În baza acestui acord, UE finanţează şi alte proiecte umanitare în Turcia, dar preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat de mai multe ori blocul comunitar că nu îşi respectă angajamentele financiare asumate, acuzaţii respinse de Comisia Europeană. Conform executivului comunitar, până în luna iulie ajutorul total acordat de UE Turciei pentru refugiaţi s-a ridicat la suma de 2,155 miliarde de euro.
Trump i-a spus lui Netanyahu că dacă va ajunge preşedinte va recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump i-a spus duminică premierului Benjamin Netanyahu că, în cazul în care va fi ales preşedinte al Statelor Unite, va recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, a anunţat echipa sa de campanie, ceea ce ar însemna o schimbare dramatică a poziţiei americane în această problemă. În cadrul unei intâlniri de peste oră în Trump Tower, la New York, magnatul în domeniul imobiliar i-a spus premierului că administraţia sa va "recunoaşte Ierusalimul drept capitala indivizibilă a statului Israel". Israelul consideră Ierusalimul capitala sa, însă comunitatea internaţională nu recunoaşte acest lucru, inclusiv Washingtonul, iar cele mai multe ţări au ambasade la Tel Aviv.
Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est, cucerit de israelieni în Războiul din 1967, să fie capitala statului pe care depun eforturi să-l înfiinţeze, alături de Israel, în frontierele de dinaintea războiului.
Potrivit echipei de campanie a miliardarului newyorkez, Trump a convenit cu Netanyahu, în timpul acestei întâlniri cu uşile închise, că în Orientul Mijlociu va fi pace atunci când "palestinienii vor renunţa la ură şi violenţă şi vor accepta Israelul ca stat evreu".
Trump şi Netanuahy au discutat "pe larg", potrivit unui rezumat al întâlnirii prezentat de echipa de campanie a candidatului republican, despre gardul de la frontiera Israelului, evocat de miliardarul newyorkez în legătură cu planul său controversat împotriva imigraţiei care include, între altele, ridicarea unui zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic şi impunerea unei interdicţii musulmanilor de a pătrunde pe teritoriul american.
Între alte probleme din regiune, cei doi au discutat despre lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, asistenţa militară pe care Statele Unite o oferă Israelului şi pe care Trump a catalogat-o drept "o investiţie excelentă", şi acordul în dosarul nuclear iranian, pe care l-au criticat atât candidatul republican, cât şi premierul israelian.
Atac armat la Houston: cel puţin şapte răniţi
Cel puţin şapte persoane au fost rănite ieri, la Houston, după ce un bărbat necunoscut a deschis focul la un centru comercial, relatează ABC News.
Poliţia a confirmat că suspectul a fost împuşcat de ofiţeri şi a murit. Poliţia nu mai căuta alte persoane. Potrivit primelor informaţii, o echipă de genişti a fost trimisă la faţa locului, pentru a inspecta zona. În jurul orei locale 6.30 (14.30 ora României), poliţia a fost alertată că o persoană a deschis focul la magazinul Petco. Potrivit unor informaţii neconfirmate, atacatorul ar fi o persoană de culoare. Motivele atacului nu sunt cunoscute încă. Autorităţile au demarat o investigaţie.
Pe un aeroport din China patrulează roboţi
Aeroportul oraşului Shenzhen, cu unul dintre cele mai mari traficuri aeriene din China, dispune de roboţi care patrulează în unul dintre terminalele sale.
Potrivit cotidianului Ziarul Poporului, aceste aparate, numite Anbot, au aspect ovoidal şi nu prea umanoid, care aminteşte mai mult de R2-D2 din seria Războiul Stelelor sau de Dalek din "Doctor Who". "Faţa" unui astfel de robot dispune de un ecran digital şi de o cameră cu rezoluţie înaltă care poate capta imagini ale călătorilor pentru a fi analizate. Prin urmare, funcţia robotului este, pentru moment, foarte asemănătoare celei a unei camere de supraveghere video. Robotul se poate însă deplasa cu o viteză de până la 18 kilometri pe oră şi, în plus, are o "armă" de apărare (un braţ situat în partea sa inferioară poate emite impulsuri electrice). Anbot, dezvoltat de o universitate chineză din oraşul Changsha, poate, de asemenea, să caute substanţe explozive, arme şi stupefiante, iar preţul său este în jur de 100.000 yuani (13.300 euro).