Turcia: PKK şi-a reluat campania violentă după puci
În câteva ore, trei atacuri imputate Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) s-au soldat cu cel puţin 12 morţi şi peste 200 de răniţi în estul şi sud-estul ţării. La începutul lunii, comandantul PKK Cemil Bayik ameninţa cu o intensificare a atacurilor vizând poliţia "în toate oraşele din Turcia" şi nu doar în sud-estul cu populaţie majoritar kurdă, teatrul "obişnuit" al unor violenţe. "Este evident că PKK vrea să profite de atmosfera actuală din Turcia. Oricărei organizaţii teroriste îi place să profite de crize", a declarat pentru AFP o sursă apropiată Guvernului, referindu-se la tentativa de lovitură de stat. Trei poliţişti au fost ucişi, iar alte 145 de persoane au fost rănite (85 de poliţişti şi 60 de civili), dintre care 20 grav, ieri, într-un atac cu maşină-capcană la Elazig (est), un bastion naţionalist turc, până în prezent ocolit de ravagiile conflictului kurd, a declarat premierul turc Binali Yildirim, care şi-a anulat programul şi s-a dus la Elazig însoţit de mai mulţi miniştri şi de şeful armatei.
Yildirim a anunţat că nivelul alertei a fost ridicat şi a arătat cu degetul PKK.
"Nu există nicio îndoială că este vorba despre opera organizaţiei teroriste. Nicio mişcare teroristă nu poate să facă poporul turc să cedeze", a subliniat el în faţa presei la locul exploziei. Atacul a vizat sediul poliţiei acestei provincii care nu este majoritar kurdă din estul Turciei. El a provocat pagube considerabile în clădirea cu patru etaje, potrivit posturilor de televiziune.
Salvatori care au intrat în edificiul devastat după deflagraţie, auzită pe o rază de câţiva kilometri în jur, strigau "este cineva aici?" şi căutau supravieţuitori, potrivit unor imagini difuzate de CNN-Türk.
Un oraş ocolit de atacuri
Elazig a fost o oază de linişte în ultimii ani, iar niciun atac nu a avut loc în acest oraş. "Până acum nu a avut loc un asemenea atac în oraşul nostru şi nici nu am primit informaţii despre un eventual atac", a declarat Omer Serdar, un deputat în această provincie din cadrul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator). Câteva ore mai târziu un convoi militar a fost vizat, la Bitlis (sud-est), de rebeli din cadrul PKK care au detonat un dispozitiv exploziv la trecerea acestuia, omorând cinci militari şi un "gardian al satului" din cadrul miliţiei anti-PKK. Şapte militari au fost răniţi. Iar în noaptea de miercuri spre joi, trei persoane - doi civili şi un poliţist - au fost ucise, iar alte 73 rănite la Van (est), într-un atac cu maşină-capcană, de asemenea atribuit PKK. Van este un oraş important, cu populaţie kurdă şi turcă, şi o populară destinaţie turistică situată în apropiere de Iran.
Oraşul a fost, de asemenea, relativ ocolit de violenţe, care durează din 1994 şi care s-au soldat cu peste 40.000 de morţi.
Cinci poliţişti şi trei civili au fost ucişi luni, într-un atac cu maşină-capcană comis de PKK asupra unui post de poliţie pe o autostradă din Van.
Forţele de securitate sunt vizate aproape zilnic de atacuri PKK, după prăbuşirea în 2015 a unui armistiţiu încheiat între rebelii kurzi şi forţele guvernamentale. Sute de poliţişti şi de militari au fost ucişi de atunci.
În urma epurării lansate de către autorităţile turce împotriva simpatizanţilor fostului imam Fethullah Gülen, acuzat că este instigatorul puciului eşuat, mii de poliţişti şi de militari au fost daţi afară sau plasaţi în detenţie, ceea ce alimentează temeri cu privire la slăbirea mijloacelor statului în lupta împotriva PKK.