Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Un şofer de camion roman s-a trezit cu şapte migranţi în maşina sa

Ziarul de Vrancea
4 aug 2016 577 vizualizări
Un şofer de camion roman a descoperit joi dimineaţă, în Franţa, şapte migranţi din Eritreea care se ascundeau în remorca vehiculului său, relatează France TV.

În jurul orei locale 7 (8 ora Romaniei), romanul de 30 de ani, care se afla într-o parcare din apropiere de Rouen (nordul Franţei), a constat că încuietorile de la remorcă fuseseră sparte. El a anunţat rapid Poliţia, care a trimis un echipaj ce a inspectat remorca. Forţele de ordine au descoperit, în spatele încărcături, şapte migranţi originari din Eritreea, cu varste cuprinse între 15 şi 17 ani, intraţi ilegal în Europa. Ei sperau să ajungă în Marea Britanie. Adolescenţii au fost preluaţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din departament.

O companie privată a primit permisiunea de a zbura pe Lună

O companie din Florida a primit din partea guvernului american, recent, permisiunea de a trimite o sondă robotizată pe Lună în 2017, a anunţat fondatorul companiei. Este pentru prima dată cand Statele Unite aprobă o misiune spaţială privată dincolo de orbita Terrei, informează Reuters. Această aprobare fără precedent acordată de Federal Aviation Administration (FAA) pentru misiunea Moon Express a pus bazele unui cadru legal şi normativ, în virtutea căruia vor fi realizate şi alte expediţii spaţiale comerciale, pe Lună, asteroizi şi Marte. După ce a primit aprobarea din partea Biroului de Transporturi Comerciale Spaţiale din cadrul FAA, Moon Express, o companie privată cu sediul în Cape Canaveral, a anunţat că va lansa o sondă spaţială pe Lună, cu ocazia unei misiuni de două săptămani, în 2017. Aceste dezvăluiri au fost făcute de Bob Richards, fondatorul şi CEO-ul companiei Moon Express. În misiunea ei spre suprafaţa lunară, acea sondă va avea la bord cateva instrumente ştiinţifice, dar şi cateva materiale de ordin personal, precum rămăşiţe umane incinerate. Sonda va realiza şi o serie de fotografii şi înregistrări video, pe care le va transmite pe Terra. Pană miercuri, nicio agenţie guvernamentală nu a fost recunoscută ca avand autoritatea de a controla misiuni private dincolo de orbita Terrei, deşi, în virtutea unui tratat internaţional, Statele Unite sunt responsabile pentru orice zboruri în spaţiu realizate de entităţile sale non-guvernamentale. Pană miercuri, doar agenţiile guvernamentale au lansat dispozitive spaţiale dincolo de orbita Terrei. Pentru a rezolva această situaţie, FAA, care deţine deja jurisdicţia asupra lansărilor de rachete comerciale din Statele Unite, a coordonat o revizuire de către mai multe agenţii guvernamentale a propunerii înaintate de Mars Express, ce a inclus paşii pe care compania trebuie să îi facă, pentru a respecta reglementările prevăzute în Tratatul spaţiului extraatmosferic (Outer Space Treaty) din 1967. Alte companii private sunt aşteptate să urmeze, în curand, acest drum deschis de Mars Express. Elon Musk, fondatorul şi CEO-ul companiei Space Exploration Technologies (SpaceX), intenţionează să trimită un vehicul spaţial pe Marte în 2018. Acea misiune generează deja controverse, în special în privinţa protejării formelor de viaţă potenţiale de pe planeta roşie de contaminarea cu microbi de pe Terra.

Un pădurar a murit din cauza unei hartii igienice folosite

Un pădurar a murit în Arhipelagul spaniol Canare, luptandu-se cu un incendiu de vegetaţie provocat de un german, care dăduse foc hartiei igienice folosite, au anunţat joi autorităţile citate de BFMTV. Victima în varstă de 54 de ani, angajat al administraţiei locale de pe insula La Palma, a murit în timp ce încerca să stingă flăcările, a confirmat pe reţelele de socializare sindicatul angajaţilor din Brigada Antiincendii. Circa 700 de persoane au fost evacuate ca măsură de precauţie din zonele aflate în apropierea incendiului, care distrusese joi circa 1.000 de hectare, a declarat un purtător de cuvant al serviciilor de urgenţă din Canare. Aproximativ 200 de persoane, şase elicoptere şi un hidroavion au fost mobilizate pentru a încerca să controleze flăcările. Eforturile lor sunt îngreunate de temperaturile ridicate şi de vantul puternic. Un german de 27 de ani a fost arestat miercuri după-amiază, suspectat că a provocat incendiul. Bărbatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, “le-a spus agenţilor că a provocat incendiul accidental (…), cand a dat foc hartiei igienice folosite”, se arată într-un comunicat al Gărzii Civile.

Iohannis a asistat la un exerciţiu militar NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, la finalul exerciţiului militar multinaţional de la Cincu, judeţul Braşov, că acest exerciţiu este ”una din expresiile practice ale angajamentului Romaniei de a fi un partener credibil şi de a contribui la construcţia de securitate din regiune”, în condiţiile în care pentru ţara noastră Parteneriatul Strategic cu SUA şi apartenenţa la NATO reprezintă ”piloni ai politicii externe şi de securitate”. Şeful statului a fost întampinat de Garda de Onoare, după care a asistat la sesiunea de trageri cu toate tipurile de muniţie, el declarandu-se impresionat de desfăşurarea de forţe şi apreciind eforturile militarilor. ”Este primul exerciţiu major găzduit de Romania după Summitul NATO de la Varşovia, care prefigurează un program foarte intens deja pentru anul 2017. Pentru Romania, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii şi apartenenţa la NATO reprezintă piloni ai politicii externe şi de securitate, iar exerciţiul de astăzi este una din expresiile practice ale angajamentului nostru de a fi un partener credibil şi de a contribui la construcţia de securitate din regiune. Avem astfel oportunitatea de a creşte interoperabilitatea acţiunilor în cadru întrunit şi multinaţional, în facilităţile de instruire puse la dispoziţie de Romania”, a afirmat Klaus Iohannis.

Autorul atacului din Londra este norvegian de origine somaleză

Bărbatul arestat pentru uciderea unei persoane şi rănirea altor cinci persoane la Londra este norvegian de origine somaleză şi ar avea probleme psihice, a anunţat joi Poliţia Metropolitană, excluzand pista unui atac terorist, relatează The Independent. Victimele, inclusiv femeia ucisă, au fost atacate la întamplare, a declarat comisarul adjunct de poliţie Mark Rowley. „Subliniez că, deocamdată nu am descoperit nicio dovadă de radicalizare care să sugereze că bărbatul aflat în custodia noastră este motivat în vreun fel de terorism”, a spus Rowley. “Suspectul este un cetăţean norvegian de origine somaleză. Subliniez, însă, că (…) nimic nu sugerează că aceşti factori din trecutul său sunt relevanţi pentru motivele acţiunilor sale”, a adăugat el. O femeie din SUA a fost ucisă în atac, iar alte cinci persoane, originare din Australia, SUA, Israel şi Marea Britanie, au fost rănite. Trei dintre ele au fost externate, în timp ce alte două sunt încă în spital. Forţele de ordine au discutat cu suspectul şi cu rudele sale, iar locuinţa acestuia a fost percheziţionată.
























În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.