Internațional

S-a lansat partidul "Uniunea Salvaţi Romania" Nicuşor Dan: Vrem 10% la alegerile parlamentare

Ziarul de Vrancea
28 iul 2016 900 vizualizări
Formaţiunea Uniunea Salvaţi România (USR) a fost înregistrată oficial în Registrul Partidelor Politice n ”Vom avea liste de candidaţi în toate judeţele şi în diaspora”, spune fondatorul partidului, Nicuşor Dan n ce fel de "traseişti" au voie să se înscrie în USR

Preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, a anunţat, ieri, că noua formaţiune Uniunea Salvaţi România (USR) a fost înregistrată oficial în Registrul Partidelor Politice, urmând ca în luna august să aibă loc un congres de fuziune cu USB, pentru a nu pierde consilierii locali care au câştigat mandatele la alegerile locale. El a menţionat că, potrivit legii, este obligatoriu un congres de fuziune între USR şi vechiul partid, USB, iar în urma acestui congres, USB va deveni filiala Bucureşti a Uniunii Salvaţi România. ”Ne grăbim să avem acest congres pentru ca, până la parlamentare, USB să intre în USR şi, prin această fuziune, să poată participa la alegerile parlamentare, să excludem riscul ca aceşti consilieri locali să îşi piardă mandatul”, a explicat Dan. Potrivit lui Nicuşor Dan, este foarte posibil ca actuala structură de conducere a USB să conducă şi USR.
”Vom avea liste de candidaţi în toate judeţele şi în diaspora”, a adăugat el.
”Ţinta este de 10% la alegerile parlamentare”, a mai anunţat Nicuşor Dan.

Un program tehnocrat

Liderul USB a mai anunţat că, potrivit Statutului USR, filialele judeţene vor avea o foarte mare autonomie în luarea deciziilor. ”Nu va putea, conform statutului, ca centrul să impună candidaţi în judeţ. Această atribuţie este a organizaţiilor judeţene, centrul poate cenzura doar persoane nepotrivite, dar nu poate propune nume de candidaţi”, a explicat Nicuşor Dan.
Liderul USR a menţionat că noua formaţiune vine să ocupe un gol în politica românească şi a dat exemplul votului din Parlament pe pensiile speciale ale aleşilor şi dezincrimarea confictului de interes. ”USB vrea să reprezinte cetăţenii, să fie o contrapondere la o clasă politică care acţionează pentru interese personale, şi nu pentru interesul public. Înainte de alegeri, vedem uniuni între oameni care s-au înjurat ani de zile, un vechi mod de a face politică în care, pentru accesul la putere şi resurse, se permite orice”, a spus Nicuşor Dan.
Despre politica partidului privind acceptarea de noi membri, Nicuşor Dan a spus că partidul nu va accepta traseiştii care au mers prin patru partide, dar ”un om care s-a înscris în PNL în 2006 şi şi-a dat seama că nu mai are ce căuta acolo este perfect rezonabil”. El a dat şi exemplul partidelor mici, precum M10, pentru care există deschidere din partea USR, faţă de partidele mari. ”Ne uităm altfel la oameni din partide noi, decât la cei din partide vechi”, a adăugat Nicuşor Dan. ”Avem un program tehnocrat, care se uită la urgenţele pe care România le are în momentul acesta”, a spus şi Nicuşor Dan.

"PSD, de departe cel mai corupt partid din România"

La rândul său, vicepreşedintele USB Clotilde Armand a spus că USR are două principii majore, integritate şi autonomie. ”Avem un cod de etică care trebuie respectat, care este baza pentru selecţionarea primului nucleu de oameni”, a arătat Armand, precizând că un alt principiu îl reprezintă autonomia filialelor. Ea a mai anunţat că, până la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, partidul va avea structurate toate filialele. Nu suntem un partid antisistem, extremist, a mai spus Clotilde Armand.
”Avem o opinie nuanţată faţă de Guvernul Cioloş, sunt lucruri care am fi dorit să se întâmple mai repede, sunt reproşuri pentru faptul că nu a intrat în acea discuţie pentru alegerea în două tururi, însă, un lucru important, care consider că s-a petrecut în guvernarea Cioloş, a fost implicarea multor specialişti din afară în proiecte de politici publice”, a arătat Nicuşor Dan.
Liderul USB a menţionat că există foarte mulţi specialişti care lucrează la proiectul de debirocratizare, din diferite domenii. Nicuşor Dan a mai spus că USR vrea foarte mult ca numirea Guvernului să depindă de mandatele câştigate de acest partid la alegerile din toamnă.
Despre relaţia cu PSD, Nicuşor Dan a spus că acest partid este ”de departe cel mai corupt partid din România”. ”E greu de crezut că vom fi într-o majoritate alături de ei, depinde însă, în situaţia în care nimeni nu face majoritatea, de persoana pe care preşedintele o mandatează să obţină o majoritate în Parlament”, a mai afirmat Nicuşor Dan.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.