Internațional

Atac terorist islamic la Paris

Ziarul de Vrancea
14 iun 2016 865 vizualizări
Doi poliţişti, soţ şi soţie, au fost înjunghiaţi mortal în propria locuinţă de un individ condamnat la închisoare pentru apartenenţă la o filieră teroristă

Un poliţist francez şi soţia sa au fost ucişi luni seară în locuinţa lor din suburbia pariziană Magnanville, unde au fost luaţi ostatici alături de fiul lor de trei ani, de un islamist. Un atacator l-a înjunghiat de mai multe ori pe poliţistul francez în vârstă de 42 de ani, înainte de a se baricada în casa victimelor. Victima, care ocupa postul de şef-adjunct în cadrul comisariatului din Mureaux, purta haine de civil în momentul în care a fost agresat. Potrivit lui Pierre-Henry Brandet, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Interne, suspectul l-a lovit pe poliţist înainte de a intra în casă, după care s-a baricadat în casa acestuia. Atacul a avut loc în jurul orei locale 20.30. O oră mai târziu, forţele de intervenţie au sosit la faţa locului pentru a lansa negocieri de eliberare. Dar atacatorul a fost împuşcat mortal de membrii unei unităţi de elită a poliţiei franceze după ce negocierile de predare au eşuat. În casa poliţistului, a fost descoperit corpul partenerei acestuia, care era şi ea angajată la Ministerul de Interne. În casă se afla şi un copil de trei ani care a scăpat nevătămat, fiind preluat de o echipă medicală. Ulterior, reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul prin agenţia Amaq afiliată grupării.
Preşedintele francez, Francois Hollande, a acuzat ieri că asasinarea cuplului este "un act terorist incontestabil", avertizând că "Franţa se confruntă cu o ameninţare teroristă foarte mare". "Un act terorist abject a fost comis ieri la Magnanville", a declarat anterior Bernard Cazeneuve, ministrul francez de Interne.
Atacatorul a fost identificat ca Larossi Abballa, condamnat la închisoare pentru apartenenţă la o filieră teroristă, susţin surse din poliţie. El a fost arestat în 2011 şi condamnat în 2013 la trei ani de închisoare, dintre care şase luni cu suspendare pentru apartenenţă la o filieră de recrutare a militanţilor terorişti prin Pakistan. El era cunoscut de autorităţile franceze şi pentru alte infracţiuni.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.