Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE:Universul se extinde mai repede decât se credea

Ziarul de Vrancea
5 iun 2016 593 vizualizări
Universul se extinde mai repede decât se crezuse anterior, aceasta fiind o descoperire surprinzătoare care ar putea testa o parte a teoriei relativităţii a lui Albert Einstein.

Descoperirea că universul se extinde cu cinci până la nouă procente mai repede decât se credea, anunţată în comunicate de presă comune ale NASA şi Agenţiei Spaţiale Europene, stârneşte, de asemenea, ipoteze despre ce umple 95 la sută din cosmosul care nu emite lumină şi nici radiaţii, au mărturisit oamenii de ştiinţă. "Poate universul ne păcăleşte", a spus Alex Filippenko, astronom la University of California, Berkeley şi coautor al unei viitoare lucrări despre această descoperire care va fi publicată în revista "The Astrophysical Journal".
Rata de expansiune a universului nu se potriveşte cu predicţiile bazate pe măsurători ale radiaţiei remanente provenite din explozia iniţială (Big Bang), care a dat naştere universului cunoscut cu 13,8 miliarde de ani în urmă. O posibilitate pentru această discrepanţă este că universul deţine particule subatomice necunoscute, similare cu neutrinii, care călătoresc aproape la fel de repede ca viteza luminii (300.000 de kilometri pe secundă). O altă idee este că aşa-numita "energie întunecată", o forţă misterioasă, antigravitaţională, descoperită în 1998, ar putea împinge galaxiile mai departe una de alta cu o putere mai mare decât cea estimată iniţial. "Acest lucru poate fi un indiciu important pentru înţelegerea acelor părţi din univers care alcătuiesc 95 la sută din tot şi care nu emit lumină, cum ar fi energia întunecată, materia întunecată şi radiaţiile întunecate", a declarat fizicianul Adam Riess de la Telescope Science Institute din Baltimore. Riess a împărţit în 2011 Premiul Nobel pentru Fizică cu americanii Saul Perlmutter şi Brian P. Schmidt pentru "descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observaţiile efectuate asupra unei supernove îndepărtate".
Mişcarea mai rapidă a Universului ridică, de asemenea, problema posibilităţii ca teoria generală a relativităţii a lui Einstein, care serveşte ca eşafodaj matematic pentru calcularea modului în care interacţionează elementele constucţiei de bază ale materiei, ar putea să fie uşor greşită, a spus NASA.

Ungurii critică Bruxelles-ul, dar nu vor să plece din UE

Cetăţenii ungari critică Uniunea Europeană, dar, cu toate acestea, ei consideră că viitorul ţării lor constă în apartenenţa la această comunitate, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Policy Solutions. Cu toate acestea, încrederea în Uniunea Europeană s-a diminuat în Ungaria în ultimii cinci ani, potrivit rezultatelor sondajului. Majoritatea cetăţenilor ungari au încredere în Parlamentul European mai mult decât în forul legislativ naţional, Guvern şi partide politice. În acelaşi timp, în timp ce 70 la sută dintre europeni sunt de părere că este nevoie de o politică europeană comună în ceea ce priveşte migraţia, doar 55 la sută dintre cetăţenii Ungariei împărtăşesc această viziune. Aproape jumătate din cetăţenii Ungariei susţin adoptarea monedei euro.

SUA a primit informaţii despre atacuri teroriste în Africa de Sud

Guvernul Statelor Unite a primit informaţii potrivit cărora grupări teroriste ar pregăti atentate care vizează cetăţeni americani în cartiere sau centre comerciale din Africa de Sud, a informat ambasada SUA la Pretoria. "Această informaţie survine în contextul lansării apelului de către Stat Islamic la comiterea de atentate în lumea întreagă în timpul Ramadanului", a subliniat ambasada. Ambasada anunţă că principalele ţinte ar putea fi zone comerciale din Johannesburg şi Cape Town. Poliţia sud-africană a refuzat să comenteze cu privire la acest aspect, anunţând că va examina informaţiile.

Elveţienii au respins prin referendum salariul minim de bază

Elveţienii au respins masiv la referendumul de ieri instituirea unui venit minim de bază pentru toţi, salariaţi sau şomeri, iniţiativă ce a stârnit dezbateri aprinse, însă par să fi acceptat accelerarea procedurii de azil, transmite AFP după publicarea primelor sondaje difuzate după închiderea urnelor. Conform unui sondaj, 78% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat împotriva salariului minim de bază, în timp ce 66% au votat pentru revizuirea legislaţiei privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile.
Iniţiativa populară "Pentru un venit de bază necondiţionat" (RBI) a propus virarea unei alocaţii universale în fiecare lună tuturor elveţienilor, dar şi cetăţenilor străini rezidenţi în Elveţia de cel puţin 5 ani, indiferent dacă au avut sau nu un loc de muncă. Grupul de iniţiativă aflat la originea propunerii sugerase suma de 2.500 de franci elveţieni (2.260 euro) pentru fiecare adult — o sumă mică în raport cu nivelul de trai din Elveţia — şi de 650 de franci elveţieni (circa 500 euro) pentru fiecare minor. "Elveţienii au judecat duminică într-un mod realist (...) Să fii plătit fără să munceşti, ar fi fost un pas major. Iar iniţiativa nu era clară, ea era menită mai ales să alimenteze o discuţie", a comentat Andreas Ladner, un analist politic local.
La un alt referendum, desfăşurat în anul 2012, elveţienii au respins şi prelungirea concediului plătit de la patru la şase săptămâni, temându-se că aprobarea unei asemenea iniţiative ar risca să diminueze competitivitatea economiei.

Armata siriană a pătruns în provincia Raqa

Armata siriană a pătruns sâmbătă în provincia Raqa (nord) după ce a avansat în cadrul unei mari ofensive, susţinută de ruşi, împotriva militanţilor Statului Islamic (SI), a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Loviturile aeriene puternice ale ruşilor au vizat vineri teritoriul controlat de către jihadiştii SI în zonele estice ale provinciei Hama, în apropiere de graniţa cu provincia Raqa, şi armata siriană a ajuns la marginea acestei provincii.
Oraşul Raqa, situat mai la est, este capitala de facto a Statului Islamic în Siria şi, împreună cu oraşul Mosul din Irak, reprezintă ultima ţintă a celor care încearcă să distrugă gruparea jihadistă. Armata siriană fusese alungată din provincia Raqa în august 2014, aminteşte AFP.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.