Internațional

Întâlnire "istorică" între papa Francisc şi un mare imam egiptean

Ziarul de Vrancea
23 mai 2016 1079 vizualizări
Este pentru prima dată cand o astfel de întalnire are loc la Vatican

Suveranul Pontif l-a primit ieri în audienţă la Vatican pe rectorul Universităţii Al-Azhar şi marele imam al moscheii Al Azhar din Cairo, şeicul Ahmad Muhammad al-Tayeb, înaltă autoritate sunită. Sfântul Scaun a calificat întâlnirea drept istorică şi "foarte cordială", după zece ani de relaţii tensionate între cele două instituţii religioase. Este prima dată când o astfel de întâlnire are loc la Vatican. La 24 februarie 2000, papa Ioan Paul al II-lea l-a vizitat pe marele imam de Al-Azhar, şeicul Mohammed Sayed Tantawi, la Cairo. Audienţa privată dintre Jorge Bergoglio şi reprezentantul celei mai prestigioase instituţii a islamului sunit a durat aproximativ 30 de minute, potrivit unui comunicat difuzat de Sfântul Scaun.
Cei doi lideri religioşi au salutat ''semnificaţia importantă a acestei noi întâlniri în cadrul dialogului dintre Biserica Catolică şi Islam''. Ei au discutat în principal despre angajarea comună a autorităţilor şi credincioşilor marilor religii pentru pacea în lume, respingerea violenţei şi a terorismului, situaţia creştinilor în contextul conflictelor şi tensiunilor din Orientul Mijlociu şi protecţia acestora. Întâlnirea a avut loc în biblioteca Vaticanului. Francisc i-a oferit oaspetelui său o copie a enciclicii sale asupra mediului, "Laudato si', şi o medalie cu ''Măslinul păcii''.
Audienţa la Suveranul Pontif pune capăt unei perioade de întrerupere e raporturilor religioase cu Sfântul Scaun, adoptată unilateral de conducerea universităţii islamice egiptene în 2011, scrie Radio Vatican, în timp ce France Presse subliniază că întâlnirea marchează o nouă etapă în reconcilierea celor două instituţii, după 10 ani de relaţii tensionate din cauza unei remarci controversate a papei Benedict al XVI-lea ce părea că leagă islamul şi violenţa.
La rugăciunea "Angelus" din 2 ianuarie 2011, papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat adânca mâhnire pentru ''atentatul grav'' comis cu câteva zile înainte în dauna comunităţii copte din Alexandria, în care incendierea unei biserici a provocat moartea a zeci de creştini. Pontiful a spus că acel atentat este un ''gest laş de moarte'', asemănător celui prin care ''se pun bombe lângă casele creştinilor din Irak pentru a-i constrânge să plece'', aminteşte Radio Vatican. Marele imam Al Tayeb a considerat atunci cuvintele Pontifului Roman ''o intervenţie inacceptabilă în afacerile Egiptului'' şi a decretat întreruperea dialogului cu Sfântul Scaun până când papa nu-şi va cere public iertare pentru declaraţiile făcute, un gest pe care Benedict al XVI-lea, acum papă emerit, nu a considerat oportun să-l facă pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă micile comunităţi creştine din Orientul Mijlociu.
Legăturile s-au ameliorat puţin câte puţin după preluarea pontificatului de către papa Francisc, care a făcut din dialogul interconfesional una dintre priorităţile sale şi i-a salutat în mod special pe musulmani în 2013 cu ocazia sfârşitului Ramadanului. De la sosirea sa, papa Francisc şi-a multiplicat mesajele de toleranţă. Astfel, el a adus la Vatican trei familii musulmane siriene, în aprilie, de pe insula grecească Lesbos: "Eu nu aleg între creştini şi musulmani (Toţi ...) sunt fiii lui Dumnezeu''.
Personalitate de mare influenţă în jurisprudenţa islamică sunnită, prof. Al Tayeb are un doctorat în filosofia islamică la universitatea Sorbona din Paris şi a predat în diferite ţări majoritar musulmane. Vizita la papa Francisc a fost pregătită încă din februarie, când o delegaţie a Sfântului Scaun a efectuat o vizită la universitatea Al-Azhar.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.